Papa Francisc urmează să numească 13 noi cardinali, între care și arhiepiscopul de Washington Wilton Gregory, primul prelat american de culoare, care va fi admis în rândul așa numiților „Prinți ai Bisericii”, relatează dpa, citat de Agerpres.
Wilton Gregory, care împlineşte 73 de ani luna viitoare, conduce arhiepiscopia afectată de scandalul legat de Theodore McCarrick, un fost cardinal demis anul trecut după ce împotriva lui au apărut acuzații de abuzuri sexuale împotriva unor minori.
În iunie, Wilton Gregory a ţinut prima pagină a ziarelor după ce l-a criticat pe preşedintele Donald Trump care a apărut ţinând o Biblie în mână în faţa unei biserici istorice din Washington, la o zi după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii care protestau în urma morţii lui George Floyd.
Au anulat în miez de noapte legea anti-propagandă, iar la TV-urile lor deja au revenit buletinele și emisiunile rusești.
Ajută-ne să ținem piept falsurilor și manipulărilor, le vom demasca împreună.
Vezi și aceste știri

Ce țări putem vizita? Lista actualizată a alertelor de călătorie pentru cetățenii Republicii Moldova (DOC)

Lista candidaților, admiși la proba interviului în cadrul concursului pentru funcția de judecător la CtEDO din partea R. Moldova
