Neînțelegeri între Combinatul de Vinuri „Cricova” și primarul localității. O terasă de vară, o construcție capitală și taxa pentru simbolica locală au ajuns mere ale discordiei (DOC)

Neînțelegeri între Combinatul de Vinuri „Cricova” și primarul localității. O terasă de vară, o construcție capitală și taxa pentru simbolica locală au ajuns mere ale discordiei (DOC)

Neînțelegeri între primarul orășelului Cricova, Valentin Guțan, și Combinatul de Vinuri din localitate. Producătorul autohton susține că de aproape 15 ani se află în litigii cu administrația publică locală, iar în ultima perioadă edilul ar veni cu noi acțiuni care ar periclita activitatea companiei. În replică, edilul neagă acuzațiile și spune că mereu a susținut inițiativele agentului economic.

Deschiderea unei terase de vară, motiv de neînțelegeri în 2020

Una dintre nemulțumirile conducerii Combinatului de vinuri ține de autorizarea deschiderii unei terase, la începutul lunii septembrie curent, emisă de primar și anulată de acesta două săptămâni mai târziu. Agentul economic susține că venitul din această activitate era destinat achitării salariilor angajaților, întrucât compania ar fi avut pierderi mari în primele luni de pandemie.

...

Contactat de AGORA, primarul orășelului Cricova, Valentin Guțan, a declarat că a fost nevoit să anuleze autorizația, întrucât nu erau respectate măsurile epidemiologice.

...

Un teren și construcția capitală de la intrarea în Combinatul de Vinuri „Cricova”, o problemă cu istorie

O altă acuzație venită din partea Combinatului de Vinuri „Cricova” ar fi promovarea, de către APL, a intereselor unui agent economic. E vorba de întreprinderea ,,Prim Vin Grup” S.R.L., reprezentată de Alexandru Stețco, care, întâmplător sau nu, de-a lungul anilor a fost distribuitorul exclusiv al produselor „Combinatului de vinuri ,,Cricova” și fost deținător a unei cote de 80% din Complexul „Orașul Subteran”.

Agentul economic ar fi câștigat în anul 2013 o licitație cu dreptul de a arenda un teren cu suprafața de peste 670 de metri pătrați, amplasat în apropiere de intrarea în Complexul de Degustare a Combinatului de vinuri Cricova. Conducerea întreprinderii susține că, la acel moment, contractul de arendă a fost încheiat pentru o perioadă de cinci ani, taxa anuală constituind aproape 8.700 de lei.

„Prețul adjudecat la licitație a fost identic cu cel propus de administrația publică locală, de parcă licitația nici nu a fost desfășurată. Ulterior, la cererea Prim Vin Grup, a fost eliberat certificatul de urbanism pentru proiectare a unei terase de vară și a unei vinoteci pe acel lot de teren. Mai târziu a fost emisă și autorizația de construcție, cu condiția că aceasta să fie una ușor demontabilă. Contrar acestei cerințe, arendașul Prim Vin Grup SRL a ridicat o construcție capitală. Primăria, însă, nu a reacționat sub nici o formă. La expirarea contractului de arendă nu a solicitat restituirea terenului, nu a întreprins măsuri de evacuare a bunurilor amplasate, ci a dat curs cererii fostul chiriaș ca terenul să fie vândut”, declară conducerea combinatului de vinuri.

În decembrie 2016, printr-o Hotărâre a Guvernului a fost creată Comisia pentru delimitarea suplimentară a unor obiecte ale patrimoniului cultural-naţional al Republicii Moldova care fac parte din complexul Combinatului de Vinuri Cricova S.A.. Din componența acesteia fac parte, atât conducerea combinatului de vinuri, cât și edilul localității.

Potrivit materialelor de lucru ale Comisiei și a Studiului de fezabilitate elaborat de către INCP „Urbanproiect”, terenul sus-menționat urmează să fie atribuit domeniului public al statului și inclus în patrimoniul cultural-național al Republicii Moldova, ca parte din complexul „Cricova”. Includerea terenului în componența patrimoniului cultural-național al complexului a fost obiectul negocierilor cu APL în cadrul procesului de desfășurare a lucrărilor Comisiei.

Cu toate acestea, conducerea combinatului de vinuri acuză Primăria orășelului Cricova, că în parteneriat cu fostul locatar - compania Prim Vin Grup SRL, ar întreprinde mai multe acțiuni de înstrăinare a terenului.

„Sigur că e un interes, unul financiar sau altceva. Altă explicație nu vă pot da. În 2018, primarul a făcut o adresare către Cadastru unde ferm spune că acel contract de arendă este nul, ca mai apoi, pe parcursul ultimului an, să ridice deja de trei ori subiectul privind prelungirea contractului de arendă. Nu poate un om să își schimbe poziția în acest fel. În septembrie-octombrie, m-am întâlnit personal cu Alexandru Stețco (n.r. – arendașul) și am încercat pe cale amiabilă să soluționăm problema. A fost propunere din partea combinatului de a procura bunul dat, dar pentru a face procurarea am ajuns la un acord comun să fie efectuată evaluarea de un evaluator independent ca să avem un punct de pornire. Bunul a fost evaluat la 5,8 milioane de lei, dar domnul Stețco cere 10 milioane de lei, iar mai apoi a coborât la opt milioane de lei. Nu putem găsi un numitor comun în acest moment”, a declarat directorul general al Combinatului de Vinuri „Cricova”, Denis Șova.

De cealaltă parte, reprezentantul „Prim Vin Grup” S.R.L., Alexandru Stețco, dezminte acuzațiile și sumele vehiculate pentru vânzarea construcției. Mai mult, agentul economic spune că e gata să vândă construcția și a venit cu inițiativa în mod oficial.

„Totul s-a făcut conform legii, conform demersurilor, hotărârilor Consiliului local. Sunt aberațiile cuiva care prin asta vrea să își satisfacă anumite interese personale. Este certificat de urbanism în baza deciziei Consiliului local pentru construcția unui magazin, terasă. Certificatul e de primire și dare în exploatare, semnat și de Inspecția în Construcții, de oamenii legii, și e înregistrat la Cadastru. În prezent, este depusă cererea noastră de a ne acorda terenul în arendă. Este o construcție capitală. Noi solicităm să fie prelungită arenda. Totodată, s-a făcut evaluarea construcției, iar cifra e mult mai mică decât cea enunțată și a fost prezentată Combinatului și Agenției Proprietății Publice, prin scrisoare oficială. Dacă ei vor să facă un complex întreg, noi suntem gata și pentru asta am făcut evaluarea. Nu e vorba de 10 milioane de lei, nici pe aproape. Sunt niște falsuri”, a declarat reprezentantul companiei „Prim Vin Grup” S.R.L”, Alexandru Stețco.

Mai mult, reprezentanții companiei spun că își vor apăra demnitatea în instanță.

„În prezent, pe rol se află și alte dosare prin care ne apărăm dreptul la proprietate, demnitate și cerem recuperarea prejudiciilor cauzate. În urma acestor declarațiile calomnioase care sunt făcute de către cei de la Combinatul Cricova, în curând vom depune și alte cereri în instanța de judecată”, se menționează și într-o reacție oficială a companiei.

Valentin Guțan, primar al orășelului Cricova deja de 33 de ani, dezminte și el acuzațiile ce i se aduc.

...

Problema taxei locale

O altă acuzație venită din partea conducerea Combinatului de vinuri ține de dreptul Administrației Publice Locale de a stabili cuantumul taxei locale, care, potrivit sursei, deseori ar fi folosit ca instrument de șantaj.

„În anii 2013 și 2014, primarul a majorat taxa locală pentru simbolică de la 0,1% la 0,5%. Pentru anul 2019, bugetul localității a constituit aproximativ 30 de milioane de lei. Din acești bani, circa 7,5 milioane de lei sunt plățile pe care le achită direct sau indirect Combinatul de vinuri „Cricova”. Cu alte cuvinte, peste 15% din bugetul local e achitat de întreprinderea noastră”, a menționat Denis Șova.

De cealaltă parte, primarul susține că a oferit producătorului autohton cea mai mică taxă în acest sens și că timp de mai mulți aceasta nu ar fi fost achitată.

„Primăria or. Cricova a susținut permanent intențiile Combinatului de Vinuri, în vederea îmbunătățirii activității sale. În ultimii 10 ani taxa pentru simbolica locală, cu excepția anului 2014, a constituit 0,1% din volumul producției realizate (achitată de către Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A.), care este cel mai mic nivel permis de legislație. CBT „Cricova-Vin” S.A. pe parcursul anilor nu a achitat deloc plata pentru simbolica locală”, declară primarul.

Precizăm că Valentin Guțan se numără printre primarii care s-au declarat împotriva proiectului de lege propus de Ministerul Finanțelor privind plafonarea taxelor locale.

Valentin Guțan e unul din cei mai longevivi primari din R. Moldova. Deține funcția de edil al orașului Cricova de aproape 33 de ani. Alesul local a candidat de opt ori la fotoliul de primar din partea PLDM și doar în 2019 în calitate de candidat independent. La fel, președintele în exercițiu, Igor Dodon, l-a decorat cu „Ordinul Republicii” pentru înalta apreciere față de munca depusă în organele administrației publice, iar CALM i-a acordat titlul de Primar Emerit.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.