„Domnul Plahotniuc este o persoană cheie în privința căruia noi examinăn dosarul furtului miliardului. Unde se află acum, noi nu știm. Dar noi am adresat câteva solicitări la mai multe state pentru căutarea și identificarea dlui Plahotniuc. În unele cazuri avem răspunsuri negative, în altele nu avem niciun răspuns”, a declarat Stoianoglo.
Șeful Procuraturii Generale a mai adăugat că în perioada următorea ar putea fi modificată legislația pentru a aduce în țară persoane aflate în căutare.
„Anul viitor va fi unul determinant în investigarea furtului miliardului. Oamenii care sunt în căutare noi trebuie să găsim posibilitatea să fie aduși în țară. Și noi căutăm soluții, inclusiv prin modificări de legislație”, a punctat procurorul general, subliniind că dosarul furtului miliardului trebuie să fie examinat în mod prioritar.
Amintim că la sfârșitul lunii septembrie curent, autoritățile de la Chișinău au solicitat Turciei extrădarea fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc, astfel încât politicianul să fie tras la răspundere în Republica Moldova. Asta după ce Ziarul de Gardă a scris că, pe 28 august 2020, Vlad Plahotniuc ar fi părăsit orașul Miami, SUA. Iar președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat că ex-democratul s-ar afla la Istanbul, Turcia.
La mijlocul lunii noiembrie, Turcia a anunțat că Plahotniuc nu se mai află pe teritoriul său.
Amintim că, cetățeanul Plahotniuc a fost anunțat în căutare, în contumacie (n.r. - absență nejustificată de la judecată a inculpatului), după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: „crearea și conducerea unei organizații criminale”, „escrocherie” și „spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.