Procuratura investighează cum a ajuns semnătura lui Ilan Șor pe un proiect din Parlament

Procuratura investighează cum a ajuns semnătura lui Ilan Șor pe un proiect din Parlament

Procuratura Generală investighează cum a ajuns semnătura lui Ilan Șor să fie pusă pe un proiect examinat săptămâna trecută în Parlament. Anunțul a fost făcut de procurorul general, Alexandr Stoianoglo.  

„Noi am primit recent materialele din Parlament și examinăm din punct de vedere juridic”, a declarat șeful Procuraturii Generale.

Deputatul PAS Dumitru Alaiba i-a trimis o scrisoare procurorului general Alexandr Stoianoglo în care îi cere celui din urmă să se autosesizeze pe marginea unei semnături, pe care Alaiba o crede falsă, pusă de Ilan Șor pe un proiect de lege. Alaiba susține că odată ce Șor nu se află în țară, acesta nu putea semna de sine stătător documentul, iar semnătura care stă pe document din numele său ar putea fi falsificată.

De remarcat că semnătura lui Ilan Șor apare pe un proiect de lege care a fost înregistrat și prezentat în plen de fostul democrat Sergiu Sîrbu în ședința de vineri a Parlamentului. Proiectul prevedea inițierea unei comisii de anchetă care să cerceteze pretinse cazuri de preluare forțată a unor companii de către om de afaceri Veaceslav Platon. Inițiativa însă nu a trecut de votul deputaților.

Sergiu Sîrbu a declarat că Ilan Șor a semnat în mod fizic acest document, iar deputata Marina Tauber a intervenit și a spus că semnătura a fost făcută cu „mâna și cu pixul”.

Amintim că pe 30 iulie 2019, Ministerul de Interne a anunțat că Ilan Șor a fost dat în căutare internațională. În luna august, șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a declarat că Șor se află în Israel. „La orice traversare de frontieră va fi reținut”, a spus el, în condițiile în care Israelul nu-și extrădează cetățenii. Ilan Șor a rămas fără imunitate de parlamentară.

Anul acesta, deputata Marina Tauber a afirmat că Ilan Șor este în Republica Moldova, dar stă departe de spațiul public pentru că îl paște pericolul. Tauber a mai spus că Șor ar fi dispus să participe și la ședințele de judecată, dacă acestea s-ar organiza în condiții libere și transparente.

Astăzi, procurorul general a ținut să menționeză că nicio ședință de judecată în dosarul Șor nu a fost amânată din cauza procurorilor și că de numele lui Șor sunt legate în prezent mai multe investigații, în care sunt vizate și alte persoane din anturajul acestuia. Stoianoglo a refuzat, însă, să dea nume.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.