
Reprezentanții domeniul agroalimentar se opun majorării cotei TVA: „Fermierii vor continua să falimenteze”
Mai multe asociații din sectorul agroalimentar și-au manifestat nemulțumirea față de decizia Guvernului de a majora cota TVA de la 8% la 12%. „Fermierii vor continua să falimenteze în 2021”, spun reprezentanții domeniului, care speră că Parlamentul nu va vota politica bugetar fiscală în varianta propusă în prezent.
・
„Este o politică care va îngreuna și mai tare starea lucrurilor din sectorul agricol. Nu am fost consultați, dar acest lucru ne vizează în primul rând. Aparentul suport care vine în sectorul agricol va crește povara fiscală pentru producătorii agricoli. Starea în sector se va înrăutăți dramatic. Creșterea acestor cote urmărește să diminueze acele acumulări de TVA în cont de 1,8 miliarde de lei, care s-au acumulat în 2020, bani care aparțin agricultorilor. Nicidecum însă nu se va diminua această sumă, dar va crește cu 700 de milioane de lei. În anul viitor, am calculat că această sumă poate ajunge la 2,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă două fonduri naționale de dezvoltare a agriculturii și a mediului rural”, a declarat directorul executiv al Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”, Iurie Fală.
Noi nu suntem împotrivă să efectuăm investiții, să plătim impozite, însă o astfel de atitudine ne trezește un semn mare de întrebare, cum se atârnă Guvernul față de agricultură, matematica pe care au intuit-o autorii acestui proiect va lovi nu doar în agricultură, ci și în consumator, fiindcă asta înseamnă creșterea prețurilor la produsele alimentare”, a adăugat Iurie Fală.
Iar președintele Federației Naționale a Fermierilor, Vladimir Mirzenco, a menționat: „Fermierii vor continua să falimenteze în șir în 2021. Nu țin minte vreo guvernare mai arogantă, se vede de la distanță că nu dorește să consulte societatea, considerându-se că sunt atât de mari specialiști, așa cum se numesc ei – tehnocrați. Dar tehnocrații aceștia să facă calcule. Un simplu economist poate spune că asta, în afară de faptul că aduce prejudicii producătorilor, aduce și prejudicii bugetului de stat”.
De partea cealaltă, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial, Guvernul menționează că a consultat cu mediul de afaceri și cu părțile interesate proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2021, înainte ca acesta să fie votat. Menționăm că documentul urmează să fie examinat în Parlament.