O femeie din Suedia și-ar fi ţinut fiul închis în casă aproape 30 de ani. A fost arestată de poliție

O femeie din Suedia și-ar fi ţinut fiul închis în casă aproape 30 de ani. A fost arestată de poliție
foto: Claudio Bresciani/AP


Autorităţile suedeze au anunţat, marţi, arestarea unei femei septuagenare, suspectată că şi-a ţinut fiul închis în casă timp de 28 de ani. Acesta a fost descoperit, potrivit presei suedeze, într-un apartament situat la periferia Stockholm cu plăgi infectate, subnutrit şi cu dantura afectată, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

„Mama este suspectată de privare de libertate şi de vătămare corporală”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ola Osterling. Fiul, în vârstă de 41 de ani „a stat închis foarte mult timp” în apartamentul familiei, situat în Haninge, o suburbie a capitalei Stockholm, a precizat el.

Potrivit publicaţiilor Expressen şi Aftonbladet, femeia l-a ţinut închis timp de 28 de ani, după ce l-a retras de la şcoală când avea 12 ani. 

„Alerta a fost dată de o persoană din familie, după ce l-a văzut pe fiu”, a confirmat procuratura într-un comunicat.

Potrivit presei suedeze, bărbatul avea răni infectate la picioare, abia putea merge sau vorbi şi nu mai avea dinţi. Poliţia nu a confirmat aceste detalii, însă a precizat că fiul femeii a fost spitalizat.

„Erau urină, murdărie şi praf. Mirosea a stricat (...) Nimeni nu mai făcuse curăţenie de ani de zile”, potrivit persoanei care a făcut descoperirea, citată anonim de Expressen.

„Sunt şocată, am inima frântă, dar în acelaşi timp mă simt uşurată. Aştept această zi de 20 de ani pentru că mi-am dat seama că ea îi controlează în totalitate viaţa, însă nu mi-am imaginat niciodată aşa ceva”, a spus ea.

„Sunt recunoscătoare că a primit ajutor şi că va supravieţui”, a afirmat ea despre fiul femeii.

Dragă cititor, urmărim atent ce se întâmplă pe segmentul politic, verificăm datele și sursele, căutăm explicații, oferim contexte, îi invităm în studiou pe cei care trebuie să ne răspundă la întrebări.
Dacă îți place ceea ce citești pe acest site, ne poți susține print-un abonament de membru de doar 48 lei pe lună.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Un tânăr din Șoldănești, ținut în sclavie de un consătean. Victima a fost eliberată după aproape opt ani de tortură (FOTO)

Un tânăr din Șoldănești, ținut în sclavie de un consătean. Victima a fost eliberată după aproape opt ani de tortură (FOTO)

Sclavă la 6 ani sau cum sărăcia îi împinge de multe ori pe părinți să-și trimită copiii în necunoscut

Sclavă la 6 ani sau cum sărăcia îi împinge de multe ori pe părinți să-și trimită copiii în necunoscut

Sclavia modernă, prezentă în Marea Britanie. Câte cazuri au fost semnalate la linia telefonică împotriva sclaviei

Sclavia modernă, prezentă în Marea Britanie. Câte cazuri au fost semnalate la linia telefonică împotriva sclaviei

Advertoriale
Compania de cercetare „Institutional Investor” plasează Grupul Intesa Sanpaolo în fruntea băncilor europene

Compania de cercetare „Institutional Investor” plasează Grupul Intesa Sanpaolo în fruntea băncilor europene

EuroCreditBank - ofertă specială pentru a-ți asigura viitorul în agricultură

EuroCreditBank - ofertă specială pentru a-ți asigura viitorul în agricultură

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ZDG: Au plătit zeci de mii de lei pentru vacanță, luând și credite, dar au rămas fără călătorie. Agenția de turism i-a dus de nas (VIDEO)
  • 2
    Fostul deputat condamnat în România, Cristian Rizea, nu poate fi încă extrădat autorităților de peste Prut, pentru că... Explicația ministrului Justiției
  • 3
    S-au supărat? Deputații BCS au părăsit plenul Parlamentului. Iată motivul
  • 4
    Prețurile la gaze pentru Republica Moldova au crescut de patru ori, la 550 de dolari pentru o mie de metri cubi
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.