Președintele Partidului „Șor”, Ilan Șor cere Parlamentului aprobarea unui proiect de lege care să-i permită să construiască, pe locul unde a fost Stadionul Republican, un parc de distracții pentru familii, cu acces gratuit, care, potrivit lui, „va deveni un centru al unității naționale”. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în această dimineață în Legislativ de către deputații platformei parlamentare „Pentru Moldova”.
Deputatul a propus ca viitorul centru să se numească „Pentru Moldova și BasarabiaLand”, menționând că denumirea reflectă „cultura și istoria poporului multinațional al Moldovei”. De asemenea, Ilan Șor a menționat că legea privind construcția centrului trebuie adoptată la următoarea ședință a Parlamentului, astfel încât lucrările de construcție să înceapă în cel mai scurt timp.
Amintim că, în iulie 2018, Guvernul condus de Pavel Filip a decis vânzarea terenului pe care este amplasat Stadionul Republican către Ambasada SUA. Ulterior, propunerea a fost susținută și de Parlament. Proiectul a fost însă returnat la reexaminare de către șeful statului, Igor Dodon. De atunci, soarta terenului a rămas incertă.
Precizăm că, teritoriul Stadionului Republican, lăsat în păragină, a devenit casă pentru boschetari. La 21 februarie, oamenii legii au găsit într-o construcție, care are condiții insalubre, nouă persoane. Acestea au fost duse la Inspectoratul de Poliție pentru a fi identificate. În rezultat, s-a stabilit că printre ele se aflau trei minori, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, originari din Bălți și raioanele Criuleni și Telenești.