Reacția ministrului rus de Externe la cererea Maiei Sandu de retragere a trupelor rusești din stânga Nistrului

Reacția ministrului rus de Externe la cererea Maiei Sandu de retragere a trupelor rusești din stânga Nistrului

Ministrul Afacerilor Externe din Rusia, Serghei Lavrov, a răspuns la cererea președintei alese, Maia Sandu, cu privire la retragerea trupelor rusești din stânga Nistrului, scrie ТАСС. Potrivit sursei citate, Moscova nu va putea face un asemenea pas. Mai mult, Lavrov a calificat cererea Maiei Sandu drept „lipsită de responsabilitate”.

Oficialul rus a mai spus că trupele rusești se află în stânga Nistrului pentru a susține stabilitatea și pentru a păzi depozitele cu muniții, care nu pot fi lăsate fără supraveghere. 

De cealaltă parte, aliaţii din NATO susţin cu fermitate integritatea teritorială şi independenţa Republicii Moldova. Declarația a fost făcută, marţi, de secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă la finalul primei zile a reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre NATO la Bruxelles, informează Agerpres.

Vedem cum Rusia a desfăşurat trupe prin încălcarea dorinţelor diferitelor guverne din vecinătatea noastră, cum Rusia a anexat ilegal Crimeea, cum continuă să destabilizeze estul Ucrainei, cum există trupe ruseşti în regiuni din Georgia şi, de asemenea, cum există trupe în Moldova, în Transnistria”, a declarat şeful NATO.

Stoltenberg a subliniat că această încălcare a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova este încă un exemplu al modului în care Rusia de prea multe ori nu respectă dreptul internaţional şi integritatea teritorială a ţărilor, inclusiv a Moldovei.

AGORA precizează că în cadrul conferinței de presă de pe 30 noiembrie, președinta aleasă, Maia Sandu a precizat că declarațiile privind retragerea trupelor militare și a munițiilor rusești din stânga Nistrului „nu sunt declarații de presă”, ci că „aceasta este poziția statului Republica Moldova”.

„Nu este o poziție nouă. Am văzut că Federația Rusă are altă poziție. O să continuăm să discutăm, ca să găsim soluții. Pentru noi, obiectivul este ca aceste trupe rusești să se retragă de pe teritoriul RM, pentru că suntem o țară independentă care dorește ca toată lumea să respecte integritatea și suveranitatea țării. Eu sunt dispusă să discut cu Federația Rusă, astfel încât să ajungem la rezolvarea acestei situații”, a spus Maia Sandu.

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
În stânga Nistrului a fost deschis primul laborator apicol mobil, cu susținerea UE

În stânga Nistrului a fost deschis primul laborator apicol mobil, cu susținerea UE

Alegătorii din stânga Nistrului ar fi plătiți pentru vot (VIDEO)

Alegătorii din stânga Nistrului ar fi plătiți pentru vot (VIDEO)

Peste 14 mii de persoane din stânga Nistrului au votat până la ora 18:00

Peste 14 mii de persoane din stânga Nistrului au votat până la ora 18:00

Un medic anesteziolog-reanimatolog din stânga Nistrului a decedat din cauza infecției cu COVID-19

Un medic anesteziolog-reanimatolog din stânga Nistrului a decedat din cauza infecției cu COVID-19

Premierul, gata să discute cu Maia Sandu: „Nu am primit o invitație oficială”

Premierul, gata să discute cu Maia Sandu: „Nu am primit o invitație oficială”

Maia Sandu, la discuții cu Pavel Filip. Care au fost subiectele abordate

Maia Sandu, la discuții cu Pavel Filip. Care au fost subiectele abordate

Advertoriale
Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pretinde Andrei Năstase la cârma PG? Răspunsul politicianului
  • 2
    După suspendarea alegerilor de la Bălți, Tauber propune să fie declarat caracterul captiv al statului
  • 3
    Protest în fața Parlamentului: Angajați din sistemul bugetar, nemulțumiți de anularea premiului anual. UPDATE: Deputații ies la discuții
  • 4
    Parlamentul se întrunește luni în ședință. Subiectele de pe ordinea de zi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.