„COVID-ul se mai lecuiește, dar ceea ce se întâmplă în Parlament nu”. Ce spun oamenii, aflați la protestul din fața Legislativului (VIDEO. FOTO)

„COVID-ul se mai lecuiește, dar ceea ce se întâmplă în Parlament nu”. Ce spun oamenii, aflați la protestul din fața Legislativului (VIDEO. FOTO)

 Oamenii din mai multe localități ale țării care au venit să protesteze în fața Legislativului față de decizia PSRM de a scoate SIS și SPPS din subordinea președintelui, spun că nici infecția de coronavirus nu îi sperie „să-și apere drepturile”. Unii protestatari afirmă că „COVID-ul se mai lecuiește, dar ceea ce se întâmplă în Parlament nu”.

În fața Parlamentului sunt câteva mii de persoane, nemulțumiți de mai multe proiecte ce urmează să fie adoptate astăzi de Legislativ.

„Copii noștri pleacă. Vrem ca să acest Parlament mafiot, la fel, să plece”, a menționat un protestatar.

Publicitate

„Așa cu risc am decis să ies, pentru că numai vrea să trăiesc în nedreptatea aceasta. Nu trebuie să ne vindem țara. O să stăm la distanță, cu mască, dar o să protestăm pentru că avem și noi drepturi”, spune un alt cetățean.

Powered by www.embedfacebookvideo.com & buy worldwide traffic

„Să ne fie frică chiar și de moarte, noi trebuie să ieșim în stradă. Trebuie să apărăm drepturile noastre. Noi sperăm că măcar câțiva să ne audă și să ne vadă cu ce rugăminte am venit aici”, este de părere un manifestant.

„Am venit să protestez pentru tâlhăriile care se fac. Ajunge. Dacă ai pierdut, atunci gata, dute. Mii frică că o să rămână la putere. COVID-ul se mai lecuiește, dar ceea ce se întâmplă în Parlament nu. Eu respect toate regulile și nu mă expun riscului”, a mai spus un protestatar.

Un bărbat a fost zărit cu două perechi de măști. Acesta spune că îi este frică să nu se infecteze, însă „problemele din Parlament” l-a făcut să iasă în stradă.

„Frica este mai mare ca Dodon sa ne fure puterea. COVID a venit și o să treacă. Vrem ca și la Dodon așa să fie. Noi am venit aici să ne apărăm drepturile și decizia pe care am luat-o la alegerile prezidențiale”, a spus Bardar.

Și tinerii sunt de aceeași părere. Aceștia spun că vor ieși la protest până „lucrurile nu se vor schimba”.

„Nu vrem ca iarăși SPPS-ul și SIS să treacă în subordinea Parlamentului. Eu sper că totuși deputații să ne audă și să iasă la noi ca să discute. Este riscam, dar altfel în țara noastră nu se poate.”, a spus un tânăr.

...

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal