Ce câștig poate aduce economiei naşterea noului membru al familiei regale britanice

Ce câștig poate aduce economiei naşterea noului membru al familiei regale britanice
Foto: stirile.rol.ro


Ducele şi ducesa de Cambridge, William şi Kate, aşteaptă în următoarele zile naşterea celui de-al doilea copil al lor, iar analiştii anticipează că evenimentul va contribui cu 80 milioane lire pe termen scurt la economia britanică, sumă care va fi chiar mai mare dacă nou-născutul va fi fată, scrie Businessmagazin.ro.

Vestea este anunţată în mod tradiţional printr-un afiş în exteriorul Palatului Buckingham, dar la naşterea prinţului George informaţia a fost difuzată şi pe Twitter.

Presa nu este singura care se concentrează pe naşterea celui de-al doilea copil al familiei prinţului William, ci şi retailerii care doresc să profite de eveniment pentru creşterea vânzărilor, potrivit CNBC.

La casele de pariuri este preferată venirea pe lume a unei fete, iar un expert în retail a spus că sexul copilului va fi crucial pentru mărimea efectului pozitiv asupra economiei britanice.
Joshua Bamfield, director al Centrului pentru Cercetări în Retail din Marea Britanie, anticipează că bebeluşul regal va aduce pe termen scurt economiei circa 80 de milioane de lire sterline.

"Cred că va fi un impact imediat de aproximativ 80 de milioane de lire la naşterea copilului, cu 20-35 milioane de lire cheltuite pentru suveniruri", a spus Bamfield, el considerând însă că entuziasmul nu va atinge nivelul de la naşterea prinţului George, în iulie 2013.

"Dacă vremea va fi bună, atunci ne putem aştepta la mai mulţi bani cheltuiţi pe mâncare şi băutură, pentru că oamenii vor merge la iarbă verde", a adăugat el.

Totuşi, dacă nou-născutul va fi fată, atunci efectul pozitiv în economie va fi destul de mare, urmând să profite în mod special industriile de retail şi modă.

"Dacă va fi fată, vă puteţi imagina cum îi va fi urmărită imaginea, pentru a vedea ce poartă, în ce mărci o vor îmbrăca Kate şi William. Şi atunci când va creşte va primi multă atenţie din partea presei, în privinţa modei", a explicat analistul.

Faptul nu este nou, fiecare ţinută a ducesei de Cambridge fiind analizată în amănunt de presa mondială. Kate şi-a dat sprijinul designerilor britanici, devenind un fel de ambasador al industriei naţionale de modă, ceea ce a creat aşa-numitul "Kate effect".

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Omul legii: A renunțat la epoleți pentru a-și construi o casă, apoi a renunțat la străinătate pentru a reveni la epoleți

Omul legii: A renunțat la epoleți pentru a-și construi o casă, apoi a renunțat la străinătate pentru a reveni la epoleți

Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”. Cea de-a zecea ediție a forumului a accentuat noile direcții de dezvoltare a sectorului IT

Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”. Cea de-a zecea ediție a forumului a accentuat noile direcții de dezvoltare a sectorului IT

Angajații transferați în alte funcții, în urma reorganizării unor ministere, ar putea primi diferența de salarii. Proiectul, aprobat în prima lectură

Angajații transferați în alte funcții, în urma reorganizării unor ministere, ar putea primi diferența de salarii. Proiectul, aprobat în prima lectură

Advertoriale
O tânără antreprenoare a pus pe roate o afacere cu haine elegante pentru copii, create personalizat - LEGANTE bebe (FOTO)

O tânără antreprenoare a pus pe roate o afacere cu haine elegante pentru copii, create personalizat - LEGANTE bebe (FOTO)

Alte 11 licee din Republica Moldova au aderat la marea familie „Clasa Viitorului” (VIDEO)

Alte 11 licee din Republica Moldova au aderat la marea familie „Clasa Viitorului” (VIDEO)

 „Implicarea prin reciclare”. O nouă  campanie de reciclare a hârtiei, lansată de AVI Moldova

„Implicarea prin reciclare”. O nouă campanie de reciclare a hârtiei, lansată de AVI Moldova

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ministra Sănătății anunță că certificatul COVID-19 ar urma să devină obligatoriu pentru mai multe activități, iar școlile vor activa în format fizic
  • 2
    Guvernul a aprobat indexarea venitului lunar minim garantat. De la 1 octombrie acesta va constitui 1.196 lei
  • 3
    Un nou post de televiziune va apărea pe piața mediatică din Republica Moldova
  • 4
    Noi restricții pentru localitățile aflate sub Cod Roșu de alertă în sănătate publică
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.