Premierul Ion Chicu a criticat decizia Parlamenului de a interzice construcția ambasadei SUA pe teritoriul Stadionului Republican. Oficialul susține că abrogarea sau modificarea unei legi care vizează relațiile bilaterale între parteneri strategici este o eroare.
„Această convingere a mea e valabilă pentru relațiile noastre cu toți partenerii strategici pe care îi are țara noastră. Cu SUA și alți parteneri strategici avem relații foarte bune și consider că decizia de astăzi a legislativului privind terenul de pe Tighina nu este una reușită. Executivul s-a ghidat pînă acum de legea încă în vigoare și au fost efectuate mai multe activități cu caracter tehnic în comun cu partea americană”, a mai scris Ion Chicu.
AGORA precizează că deputații PSRM și Pentru Moldova au votat, pe 3 decembrie, abrogarea deciziei prin care terenul Stadionului Republican a fost transmis cu titlu oneros pentru construcția ambasadei SUA.
Deputatul Pentru Moldova Sergiu Sîrbu a ținut să vină cu amendament, care a și fost imediat susținut: Pe acest teritoriu să poată fi construite doar obiective sportiv-culturale. De fapt, tocmai asta propusese Partidului Șor acum câteva zile.
Vezi și aceste știri

Proiectul de lege al Platformei “Pentru Moldova”, privind construirea unui parc familial în locul Stadionului Republican, a fost înregistrat

Șor cere Parlamentului să aprobe un proiect de lege care îi va permite „să transforme Stadionul Republican în MoldovaLand și Basarabiland”

Chicu îndeamnă oamenii să vină cu măști la protest: „Niciun prezident nu merită sănătatea voastră”

Parlamentul va examina moțiunea simplă asupra activității Ministerului Afacerilor Interne

Podcastul „Bilet în Parlament”: Ce mai anchetează deputații sau „Comisia specială pentru elucidarea creării prea multor comisii” (AUDIO)
