Avocatul poporului, îngrijorat de modul în care s-au votat mai multe proiecte în Parlament

Avocatul poporului, îngrijorat de modul în care s-au votat mai multe proiecte în Parlament

Avocatul poporului, Mihail Cotorobai, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu modul în care mai multe proiecte importante au fost votate la ședința Parlamentului din 3 decembrie. Mai exact, spune că au fost ignorate regulile procedurale interne, principiile transparenței, ale bunei guvernări și că a fost îngrădită posibilitatea opoziției de a se implica în procesul legislativ.

Într-un comunicat de presă, Mihail Cotorobai spune că este „inadmisibilă neglijarea normelor și principiilor democratice de legiferare și de adoptare a unor legi de un larg interes public, împiedicarea participării opoziției parlamentare la luarea unor decizii de importanță decisivă pentru cetățeni”.

„Statele membre ale Consiliului Europei și-au asumat angajamentul de a depune eforturi pentru a elabora standarde și practici comune care vizează promovarea unei democrații parlamentare libere și pluraliste și a mijloacelor pentru punerea lor în aplicare în parlamentele naționale”, a mai menționat avocatul poporului.

Amintim că, pe 3 decembrie, fără consultări și fără dezbateri, deputații PSRM și cei de la Pentru Moldova, platformă din care fac parte parlamentarii Partidului Șor și câțiva neafiliați, au votat mai multe proiecte, printre care legile bugetului, scoaterea SIS de sub controlul președintelui, abrogarea deciziei cu privire la construcția ambasadei SUA pe teritoriul Stadionului Republican.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.