„Coaliția PSRM-Șor votând această lege a încălcat cel puțin patru prevederi constituționale”. Și deputatul Alaiba cere CC-ului anularea legii privind Stadionul Republican

„Coaliția PSRM-Șor votând această lege a încălcat cel puțin patru prevederi constituționale”. Și deputatul Alaiba cere CC-ului anularea legii privind Stadionul Republican
Foto: Facebook/ Dumitru Alaiba

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dumitru Alaiba a sesizat Curtea Constituțională privind legea votată joi, 3 decembrie de fracțiunea Partidului „ȘOR” și cea a Partidului Socialiștilor (PSRM) în două lecturi, cu privire la revenirea în proprietatea statului a terenului fostului Stadion Republican. Parlamentarul susține că „coaliția PSRM-Șor” votând această lege a încălcat cel puțin patru prevederi constituționale.

„Felul în care majoritatea PSRM-Șor au acționat în parlament pe 3 decembrie 2020 nu are nimic în comun cu principiile statului de drept. Nimic din ce au făcut cei de la Șor și Dodon în Parlament nu are nici cea mai mică legitimitate și deci nu merită să fie numit „lege”. Nici măcar nu știau ce votau. Nici nu auzeau ce li se spunea. Dar votau. Nu așa se fac legile. Legea trebuie să fie mai presus decât interesele politice, decât geopolitica și cu siguranță decât planurile de afaceri ale lui Ilan Șor care s-a și grăbit public să-și developeze intențiile vizavi acest teren”, a spus Alaiba pe pagina sa de Facebook. 

Precizăm că atât Platfoma DA, cât și PDM au contestat la Curtea Constituțională (CC) decizia Parlamentului prin care s-a abrogat legea ce prevedea transmiterea Stadionului Republican pentru construcția Ambasadei SUA.

Amintim că, în 2018, Guvernul a aprobat un proiect de lege ce prevedea transmiterea teritoriului Stadionului Republican din capitală Guvernului SUA, pentru construcția ambasadei misiunei diplomatice. Cu lungi dezbateri în Parlament, proiectul a fost susținut de majoritatea parlamentară de atunci. Banii din vânzarea obiectivului urmau să fie investiți în dezvoltarea sportului în țară, spuneau autoritățile. Deși președintele în exercițiu Igor Dodon a întors la reexaminare proiectul, votul Parlamentului a fost reconfirmat. Chiar și așa, toate procedurile de transmitere a stadionului așa și nu au fost finalizate.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
„Când cedezi un stadion unui hoț de miliarde, lucrurile nu merg pe calea corectă”. PDM va contesta la CC decizia privind Stadionul Republican

„Când cedezi un stadion unui hoț de miliarde, lucrurile nu merg pe calea corectă”. PDM va contesta la CC decizia privind Stadionul Republican

Platforma DA, cu trei sesizări la Curte: În vizor - activitatea SIS, Stadionul Republican și componența Biroului permanent al Parlamentului

Platforma DA, cu trei sesizări la Curte: În vizor - activitatea SIS, Stadionul Republican și componența Biroului permanent al Parlamentului

În timp ce Ambasada SUA regretă, Ilan Șor se bucură de revenirea Stadionului Republican în proprietatea statului: „Am obținut o victorie importantă”

În timp ce Ambasada SUA regretă, Ilan Șor se bucură de revenirea Stadionului Republican în proprietatea statului: „Am obținut o victorie importantă”

Ambasada SUA susține că refuzul Parlamentului de a vinde terenul fostului Stadion Republican afectează negativ relațiile dintre SUA și Moldova

Ambasada SUA susține că refuzul Parlamentului de a vinde terenul fostului Stadion Republican afectează negativ relațiile dintre SUA și Moldova

Chicu critică decizia Parlamenului de a interzice construcția ambasadei SUA pe teritoriul Stadionului Republican

Chicu critică decizia Parlamenului de a interzice construcția ambasadei SUA pe teritoriul Stadionului Republican

Proiectul de lege al Platformei “Pentru Moldova”, privind construirea unui parc familial în locul Stadionului Republican, a fost înregistrat

Proiectul de lege al Platformei “Pentru Moldova”, privind construirea unui parc familial în locul Stadionului Republican, a fost înregistrat

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    CEC cere anularea Marinei Tauber din cursa electorală pentru șefia municipiului Bălți. Ea este acuzată că a cheltuit bani nedeclarați
  • 4
    A venit iarna! Unde au căzut primii fulgi de nea în acest an
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.