Astăzi, se împlinesc cinci ani de la semnarea, la Bucureşti, de către Preşedinţii României şi Republicii Moldova, a Declaraţiei Comune privind Instituirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova - document ce fixează cadrul şi priorităţile de dezvoltare, pe termen mediu, a relaţiei privilegiate dintre cele două state.
„Documentul a răspuns în egală măsură aşteptărilor cetăţenilor de pe cele două maluri ale Prutului, de revenire a dialogului politic în albia sa firească, încadrată de reperele esenţiale ce definesc patrimoniul cultural şi civilizaţional comun”, se arată într-o declarație comună semnată de ministrul Afacerilor Externe și Inregrării Europene, Natalia Gherman, și omologul său de la București, Bogdan Aurescu.
Cei doi miniștir susțin că primul bilanţ de etapă al Parteneriatului Strategic bilateral, la cinci ani de la instituire, este „extrem de rodnic”. „În acest scurt răstimp, Republica Moldova a negociat, a semnat şi a început deja să aplice Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană - document care pune bazele unei integrări aprofundate, politice şi economice, în spaţiul comunitar”, se spune în declarație.
Potrivit documentului, cele mai mari realizări sunt disponibilitatea fondurilor sporite pentru modernizarea economiei, pentru investiţii în infrastructură şi servicii publice, pentru conservarea tradiţiilor şi patrimoniului.
De asemenea, printre realizari se mai numără exportul de fructe și legume de către producătorii din Republica Moldova, inaugurarea gazoductului Iaşi-Ungheni la 27 august 2014, dar și accesul liber în Uniunea Europeană.
„Toate aceste rezultate se datorează angajamentului comun din partea Chişinăului şi Bucureştiului, muncii neobosite a experţilor din ambele state, sprijinului cetăţenilor Republicii Moldova”, se mai spune în declarație.
Ce doi miniștri și-au reafirmat angajamentul „deplin şi neabătut pentru atingerea acestor obiective comune, pentru promovarea cursului european al Republicii Moldova şi obţinerea unei perspective clare de aderare la Uniunea Europeană”.