Agricultorii, la protest. UPDATE: „Nu vom pleca din PMAN până când revendicările noastre nu vor fi soluționate” (LIVE)

Agricultorii, la protest. UPDATE: „Nu vom pleca din PMAN până când revendicările noastre nu vor fi soluționate” (LIVE)

Așa cum au anunțat, agricultorii au înaintat, de la periferia capitalei, spre centru – în Piața Marii Adunări Naționale. Aici au început să fie aduse mai multe tractoare. Întreaga acțiune este monitorizată de polițiști.

UPDATE 13:40 „Nu vom pleca din PMAN până când revendicările noastre nu vor fi soluționate”. Asta a declarat directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Vasile Mîrzenco.

Acesta a declarat că agricultorii au ajuns plini de datorii la finele anului. Una dintre solicitări este majorarea subvențiilor pentru culturile de grupa a doua: „Cheltuielile la un hectar de porumb însămânțat în 2020 constituie 5-6 mii de lei. Acestea sunt pierderi directe și datoriile fermierilor pe care le-au acumulat în acest an. Guvernul ne propune o compensație de 100 și ceva de lei la hectar. Chiar dacă se mărește această compensație de două ori, în cazul cel mai bun, fermierii vor primi nu mai mult de 250 de lei. Noi solicităm compensarea a cel puțin 50% din pierderi. Asta este 3.000 de lei la hectar”.

Publicitate

Totodată, Vasile Mîrzenco a spus că un grup de agricultori s-a întâlnit cu reprezentanții fracțiunilor parlamentare PAS, Platforma DA, PDM, dar și cu membrii comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară: „Am ieșit de acolo cu un pic de speranță. Fracțiunea PSRM ne-a transmis că taxa pe TVA din 2020 va rămâne la același nivel cel puțin până la 1 iulie 2021. Este un pas dat înapoi de ei. Dar reiterez că noi vom continua să purtăm dialog cu autoritățile, să facem presiuni pentru a salva agricultura și fermierii”.

Potrivit organizatorilor manifestației, în PMAN vor fi expuse în jur de 150 de tractoare.

Știrea inițială: De menționat este că, deocamdată, traficul rutier nu a fost suspendat.

{{rlive?id=118324.html?rlive}}

Agricultorii au obținut autorizații pentru desfășurarea manifestației în PMAN până pe 31 decembrie. Subiectul protestului este „nemulțumirea agricultorilor față de politica statului în domeniul agriculturii”.

Menționăm că, timp de câteva zile, mai multă tehnică agricolă, în semn de protest, a staționat în diverse locații de la periferia capitalei.

Mai multe asociații din sectorul agroalimentar și-au manifestat nemulțumirea față de decizia Guvernului de a majora cota TVA de la 8% la 12%. „Fermierii vor continua să falimenteze în 2021”, spun reprezentanții domeniului, care speră că Parlamentul nu va vota politica bugetar fiscală în varianta propusă în prezent.

Fracțiunea Partidului Platforma DA a anunțat că va cere renunțarea la această majorare. Iar socialiștii au propus amânarea, cu jumătate de an, a intrării în vigoare a acestei măsuri.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal