Două persoane din Anenii Noi, reținute pentru că au șantajat un medic ginecolog. I-au cerut 1.000 de euro pentru a nu-i „strica reputația” (VIDEO)

Două persoane din Anenii Noi, reținute pentru că au șantajat un medic ginecolog. I-au cerut 1.000 de euro pentru a nu-i „strica reputația” (VIDEO)
Captură


O femeie de 31 de ani  și un  bărbat de 35 ani, ambii din Anenii Noi, au fost reținuți după ce au pus la cale o schemă de șantaj a unui medic ginecolog. Aceștia îl amenințau că vor răspândi știri defăimătoare și vor publica reportaje despre funcția și activitatea pe care acesta o desfășoară.

Astfel, pentru a nu-i fi prejudiciată imaginea, la 23 noiembrie, victima a transmis suma de 1.000 de euro. În scurt timp, prin aceleași acțiuni de amenințare, suspecții au cerut victimei să le mai expedieze încă 2000 de euro.

Acțiunile ilegale ale acestora au fost documentate timp de o lună de ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Botanica, sub conducerea procurorilor Procuraturii municipiului Chișinău oficiul Botanica, iar la 8 decembrie, suspecții  au fost reţinuţi în flagrant în timp ce primeau  suma de 20.000 de lei de la victimă.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru infracțiune de „șantaj”, iar persoanele vinovate riscă până la zece ani de închisoare sau amendă de până la 117.500 lei.

Hai să fim prieteni! Hai să #SusținemPresa independentă cu câte un abonament AGORA, de 98 de lei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
ANALIZĂ | Cum poate susține Bucureștiul agenda pro-europeană și reformatoare în Republica Moldova

ANALIZĂ | Cum poate susține Bucureștiul agenda pro-europeană și reformatoare în Republica Moldova

Scandal într-un troleibuz, un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca (VIDEO)

Scandal într-un troleibuz, un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca (VIDEO)

Ministrul pentru Intergrea Europeană, Nicu Popescu va participa alături de Maia Sandu la Adunarea Generală a ONU

Ministrul pentru Intergrea Europeană, Nicu Popescu va participa alături de Maia Sandu la Adunarea Generală a ONU

Advertoriale
Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției
  • 2
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 3
    Ceban susține că ar fi urmărit: „Nu vă chinuiți să aflați unde sunt intrările în Primărie și în cabinet. Vă invit, welcome”
  • 4
    Rusia: O persoană necunoscută a deschis focul asupra profesorilor și studenților din cadrul Universității din Perm. Sunt morți și răniți (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.