Marea Britanie recomandă persoanelor cu predispunere la alergii să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19, după două cazuri de reacții adverse

Marea Britanie recomandă persoanelor cu predispunere la alergii să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19, după două cazuri de reacții adverse

Autorităţile de reglementare din Marea Britanie au sfătuit persoanele cu antecedente „semnificative" de reacţii alergice să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 după ce două persoane au prezentat reacţii adverse marţi, a informat Stephen Powis, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), potrivit Agerpres.ro.

Powis a precizat că astfel de sfaturi din partea Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) constituie o practică standard.

Marea Britanie a fost prima ţară care a autorizat acest vaccin şi a demarat marţi o campanie masivă de vaccinare, îndreptată până acum către îngrijitorii din centrele de asistenţă şi vârstnici.

„Două persoane cu reacţii alergice grave au reacţionat prost”, a anunţat Stephen Powis, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS).  

„Aşa cum se obişnuieşte în cazul noilor vaccinuri, MHRA a recomandat ca măsură de precauţie ca persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice să nu primească vaccinul, după ce două astfel de persoane au răspuns negativ ieri”, a precizat el, adăugând că în prezent aceste două persoane „se recuperează bine”. Cele două persoane sunt predispuse la alergii ceea ce le face să poarte tot timpul asupra lor adrenalină. 

Prin urmare, Agenţia de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) a emis o recomandare de a nu fi vaccinate „persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice la vaccinuri, medicamente sau alimente (cum ar fi reacţiile anafilactice sau cele pentru care se recomandă purtarea de adrenalină autoinjectabilă).

Asistentele şi medicii din Marea Britanie au început marţi administrarea vaccinului dezvoltat de compania farmaceutică germană BioNTech şi de partenerul său american Pfizer. 

Rezidenţii din centrele de asistenţă, precum şi îngrijitorii lor sunt primii care beneficiază de acest vaccin, ce se administrează în două doze, la interval de 21 de zile.

Aproximativ 800.000 de doze din vaccinul Pfizer-BioNTech din cele 40 de milioane comandate de guvern vor fi administrate iniţial.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Vaccinul Pfizer anti-COVID-19 a început să fie adus din SUA în Europa, la Bruxelles

Vaccinul Pfizer anti-COVID-19 a început să fie adus din SUA în Europa, la Bruxelles

Pfizer fuzionează. Va fi creat cel mai mare producător de medicamente din lume

Pfizer fuzionează. Va fi creat cel mai mare producător de medicamente din lume

Când va ajunge vaccinul împotriva COVID-19 în Republica Moldova? Răspunsul premierului

Când va ajunge vaccinul împotriva COVID-19 în Republica Moldova? Răspunsul premierului

Cât de mare trebuie să fie rata de vaccinare pentru a opri pandemia de COVID-19? Iată ce spune un expert OMS

Cât de mare trebuie să fie rata de vaccinare pentru a opri pandemia de COVID-19? Iată ce spune un expert OMS

Atenție, vreme nefavorabilă! Meteorologii au emis Cod Galben de ploi cu descărcări electrice

Atenție, vreme nefavorabilă! Meteorologii au emis Cod Galben de ploi cu descărcări electrice

Maia Sandu împreună cu stagiarii de la Președinție au mers într-o drumeție la Orheiul Vechi (FOTO)

Maia Sandu împreună cu stagiarii de la Președinție au mers într-o drumeție la Orheiul Vechi (FOTO)

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Zelenski îi avertizează pe oficialii ucraineni să nu vorbească despre tacticile militare ale Kievului
  • 2
    Primul satelit moldovenesc a fost plasat cu succes pe orbită
  • 3
    Așa-zisul ministru de externe din stânga Nistrului s-a întâlnit cu reprezentantul special al Ucrainei pentru reglementarea moldo-transnistreană
  • 4
    Primul sector din drumul de ocolire a municipiului Chișinău este gata în proporții de 70%, anunță Spînu
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.