Moțpan, despre schema cu anabolizante sub paravan diplomatic: Ar fi implicate persoane de la ambasadă, de la Externe și apropiați ai președintelui

Moțpan, despre schema cu anabolizante sub paravan diplomatic: Ar fi implicate persoane de la ambasadă, de la Externe și apropiați ai președintelui
Chiril Moțpan

În schema privind traficul ilicit de anabolizante sub paravan diplomatic ar fi fost implicate două persoane de la Ambasada Republicii Moldova în Rusia, două persoane de la Ministerul de Externe de la Chișinău și trei apropiați ai șefului statului. Cel puțin, asta a declarat deputatul Partidului Platforma  DA, Chiril Moțpan, în cadrul unui briefing de presă, fără a preciza dacă afirmațiile pot fi confirmate prin dovezi. De asemenea, parlamentarul a cerut Procuraturii să-i ofere protecție șoferului reținut, astfel încât să poată face mărturii, făcând referire la niște surse care i-ar fi spus că acesta a fost îndemnat să păstreze în secret activitatea ilegală.

„Am primit câteva date suplimentare despre tentativa de trafic ilicit cu anabolizante. Anabolizantele se presupune că au fost produse în Republica Moldova sau că au fost scoase clandestin din regiunea transnistreană. Alături de cel puțin două persoane din ambasadă și două din MAEIE, ar fi implicați și trei apropiați ai lui Igor Dodon: Alexandru Vâlcu, fost șef la vamă, consilier intim al ex-președintelui; Vadim Ciubara, unul dintre oamenii de afaceri afiliați lui Dodon și, se pare, cumătrul lui; dar și Alexandru Dodon, fratele președintelui în curs de expirare... Sub protecția prietenilor celor trei, șoferul mașinii cu numere diplomatice trecea de 2-3 ori pe lună marfă în valoare de peste 150.000 de euro”, a declarat Chiril Moțpan. 

Deputatul a spus că, cel mai probabil, anabolizantele în cauză urmau să ajungă în Turcia sau Ucraina. 

„Afirmația că ar fi fost o operațiune specială coordonată de SIS cu Vama pare extrem de dubioasă. Din câte se știe, o operațiune specială se încheie nu cu reținerea la Vamă, ci la destinația sau la destinatarul final. De ce nu s-a admis ajungerea mărfii la destinația finală? Oare pentru că reprezentantul oficial al SIS pe lângă Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă – întâmplător sau nu, finul de cununie al lui Artur Gumeniuc (n.r. – șeful adjunct al SIS) – nu a cunoscut ce se întâmplă chiar sub nasul lui?”, a mai spus parlamentarul.

Menționăm că cele declarate de Chiril Moțpan nu pot fi probate. Procuratura nu a confirmat astfel de informații, menționând că ancheta este în desfășurare. Iar președintele în exercițiu, Igor Dodon, spunea că acest caz este o rușine pentru Republica Moldova și că vinovații. trebuie trași la răspundere.

Amintim că, pe 5 decembrie, într-un microbuz cu plăcuțe de înmatriculare diplomatice, ce s-a prezentat la Vama Palanca, au fost depistate mai multe cutii cu anabolizante. Ulterior, Ministerul de Externe a anunțat că mijlocul de transport se afla în gestiunea Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă. Șoferul mijlocului de transport a fost pus sub învinuire pentru tentativă de contrabandă. Potrivit Procuraturii, în prezent, oamenii legii stabilesc proveniența substanțelor și cercul de persoane implicate.

Pe 9 decembrie, premierul Ion Chicu a anunțat că ambasadorul țării noastre la Moscova, Andrei Neguța a fost rechemat.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Dodon, despre cazul de contrabandă cu anabolizante: „Dacă într-adevăr este așa, Neguța trebuie să fie adus acasă și să răspundă conform legii”

Dodon, despre cazul de contrabandă cu anabolizante: „Dacă într-adevăr este așa, Neguța trebuie să fie adus acasă și să răspundă conform legii”

Șoferul microbuzului cu numere diplomatice, ce ducea anabolizante, a fost pus sub învinuire

Șoferul microbuzului cu numere diplomatice, ce ducea anabolizante, a fost pus sub învinuire

Surse: socialistul Vladimir Golovatiuc ar putea deveni noul ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă

Surse: socialistul Vladimir Golovatiuc ar putea deveni noul ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă

Advertoriale
Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Dosarul Bis Mobil Kitchen: 19 percheziții și alte cinci persoane reținute
  • 2
    Perle, bluze, farfurii. Maia Sandu a publicat lista cadourilor pe care le-a primit la Președinție în ultimele luni (DOC)
  • 3
    Frig extrem în Afganistan: Temperaturile au coborât până la minus 33 de grade, iar 166 de oameni au murit
  • 4
    Zăpada a făcut prăpăd în sudul țării: 11 autovehicule de tonaj au fost tractate de pompieri și polițiști
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.