Noi alerte de călătorie pentru moldoveni. Ucraina a inclus R. Moldova în „lista roșie” a țărilor cu risc epidemiologic crescut

Noi alerte de călătorie pentru moldoveni. Ucraina a inclus R. Moldova în „lista roșie” a țărilor cu risc epidemiologic crescut
Foto: Zdg.md

Alertele de călătorie pentru mai multe state, valabile pentru cetățenii Republicii Moldova au fost actualizate, conform situației din 11 decembrie curent, anunță Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Potrivit datelor noi, Ucraina a inclus Republica Moldova în categoria roșie a statelor afectate de COVID-19. Astfel, persoanele care sosesc dintr-un stat aflat în categoria roșie sau care, în ultimele 14 zile, au fost într-o țară din categoria roșie și intenționează să călătorească în Ucraina vor prezenta la punctul de trecere a rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai târziu de 48 ore de la data traversării hotarului. 

Cetățenii străini, aflându-se în autoizolare sau carantină pe teritoriul Ucrainei, în decurs de 48 ore de la traversarea hotarului pot efectua testarea COVID-19 (prin metoda PCR) în laboratoarele medicale ucrainene.

Aici puteți vedea mai multe detalii cu privire la condițiile de călătorie în Ucraina.

În România, începând cu data de 14 noiembrie 2020, a fost prelungită cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul țării. Cetățenii Republicii Moldova, ca și ai altor state, care nu se încadrează în categoriile de excepții nu au dreptul de a intra pe teritoriul României, pe durata stării de alertă.

Începând cu 17 octombrie 2020, în Franța este instituită din nou stare de urgență. Intrarea cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul francez poate fi admisă în cazul când:  

- sunteti soț /soție sau copil la întreținere al unui cetățean francez ; 

- sunteți rezident în Franța (justificative: factura de electricitate, impozit pe venit, contractul de închiriere, cont bancar); - sunteți transportator de marfă și asigurați transportul internațional de marfă (justificativ: certificat de transportator internațional eliberat de angajator în baza modelului european); 

- sunteti student posesor de viză de lungă ședere sau de scurtă ședere de studii /stagiu (cu excepția VCS Concours) sau veniți pentru o perioadă mai mică de 90 de zile, la prezentarea justificativului de cazare (loc de trai); 

- sunteți profesor sau cercetător, angajat sau invitat de o instituție de învățamânt sau laborator de cercetări francez, cu scopul efectuării studiilor, predării sau cercetării; 

- sunteți posesor al unei vize de lungă ședere «Passeport-talent».

Toate persoanele care intenționează să călătorească în Grecia trebuie să completeze, cu cel puțin 24 de ore înainte de sosirea în țară, formularul PLF. 

Din data de 18 decembrie și până pe 7 ianuarie pentru toate persoanele care intră în țară din străinătate, pe lângă testul negativ pe care trebuie să-l dețină și testarea rapidă la vama, va fi necesară autoizolarea timp de trei zile. 

Pe cale aeriană: Pasagerii care zboară din Bulgaria, România, Ungaria, Polonia, EAU, Malta, Belgia, Spania, Albania, Macedonia de Nord și Israel vor avea asupra sa un test molecular (PCR) pentru COVID-19, cu rezultata negativ, efectuat cu maxim 72 de ore înainte de intrarea în GR. Testul trebuie să fie în limba engleză, emis de un laborator acreditat. Suplimentar, pe aeroport pot avea loc și testări aleatorii. Zborurile din Turcia și zona Catalonia din Spania rămân suspendate.

Aici poți vedea restricțiile pentru țara care te interesează.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Acumulatoare încărcate și lanterne. Ce măsuri de securitate întreprindem în cazul deconectărilor de lumină

Acumulatoare încărcate și lanterne. Ce măsuri de securitate întreprindem în cazul deconectărilor de lumină

DIACONIA: Campania de Crăciun „În Brațele Mamei” începe prin lansarea a două servicii noi destinate mamelor și copiilor din Moldova și din Ucraina

DIACONIA: Campania de Crăciun „În Brațele Mamei” începe prin lansarea a două servicii noi destinate mamelor și copiilor din Moldova și din Ucraina

Cei care nu s-au înregistrat pe compensatii.gov.md primesc pentru o lună categoria de vulnerabilitate medie. Dacă ezită și în decembrie - categoria devine „scăzută”

Cei care nu s-au înregistrat pe compensatii.gov.md primesc pentru o lună categoria de vulnerabilitate medie. Dacă ezită și în decembrie - categoria devine „scăzută”

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Cum au fost calculate gradele de vulnerabilitate energetică? S-au urmat trei pași
  • 2
    Arena Chișinău se deschide. Okean Elzy a anunțat că va participa la inaugurare
  • 3
    Bolea, nedumerit de ce se stinge lumina în Moldova când e bombardată Ucraina. Gavrilița: Toată energia din România vine pin Ucraina și Transnistria (VIDEO)
  • 4
    Prețul primei de asigurare medicală în formă fixă ar putea crește de trei ori. Cine poate beneficia de reduceri și cât vor achita salariații
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.