UE și Marea Britanie vor continua discuțiile pentru un acord post-Brexit. Principalele divergenţă țin de regulile privind concurenţa

UE și Marea Britanie vor continua discuțiile pentru un acord post-Brexit. Principalele divergenţă țin de regulile privind concurenţa
Foto simbol: belgianchambers.be

Negocierile asupra unui acord post-Brexit vor continua, au anunţat duminică, într-un comunicat comun, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi premierul britanic Boris Johnson, informează Agerpres.ro.

„Credem că este responsabil în acest stadiu să mergem mai departe", subliniază cei doi în comunicat în urma discuţiei telefonice avute duminică, în condiţiile în care un „no deal” ar avea consecinţe economice grave.

Regatul Unit se află într-o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

În cazul absenţei unui asemenea acord pentru a proteja circa 1 miliard de euro anual proveniţi din tarife şi cote, atunci companiile din Regatul Unit şi UE vor avea de suferit şi viitoarea relaţie comercială UE-Londra va trebui să fie guvernată doar de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Consecinţele negative s-ar resimţi şi asupra pieţelor financiare şi ar provoca haos în lanţurile comerciale deja afectate de costul economic al pandemiei de COVID-19.

De partea sa, Uniunea Europeană doreşte ca Regatul Unit să rămână legat de forţa de muncă a blocului comunitar, de standardele sociale şi de mediu, ca şi de regulile privind ajutorul de stat.

Acord sau fără acord pentru Brexit?

În contextul anunțului privind continuarea negocierilor dificile, încă rămâne întrebarea: „deal” sau „no deal”? Prin urmare, continuă incertitudinea, notează digi24.ro.

„În situaţia actuală, oferta UE rămâne inacceptabilă”, a estimat o sursă guvernamentală britanică, în timp ce negocierile continuau la Bruxelles: „Orice acord trebuie să fie echitabil şi să respecte poziţia fundamentală conform căreia Regatul Unit va fi o naţiune suverană în trei săptămâni”.

Semn al unei escaladări a tensiunilor, Ministerul Apărării al Regatului Unit a anunţat cu o zi înainte de această nouă dată-limită, că nave ale Royal Navy sunt gata să apere zonele naţionale de pescuit unde ar putea surveni tensiuni în cazul absenţei unui acord.

Pescuitul este una dintre principalele chestiuni asupra cărora Regatul Unit şi UE nu reuşesc să convină la negocierea unui acord post-Brexit. În timp ce mediul de afaceri este îngrijorat de un posibil „no deal”, industria britanică a pescuitului l-a atenţionat pe premierul Boris Johnson să-şi respecte promisiunea principală care a motivat ieşirea din UE, aceea că Regatul Unit „va prelua înapoi controlul”. Reprezentanţii britanici ai acestui sector se împotrivesc menţinerii accesului pescarilor europeni în apele britanice, solicitat insistent de ţările UE interesate.

Principalele puncte de divergenţă care împiedică ajungerea la un acord comercial între UE şi Regatul Unit sunt regulile privind concurenţa solicitate de UE (care să nu permită o concurenţă neloială din partea companiilor britanice), reglementarea diferendelor şi accesul pescarilor europeni în apele britanice. Franţa a ameninţat că s-ar putea opune prin veto unui acord dacă nu va fi menţinut acest acces.

În perspectiva absenţei unui acord, Comisia Europeană a publicat joi măsuri de urgenţă în materie de pescuit şi transport rutier şi aerian care vor fi aplicabile de la 1 ianuarie 2021 dacă până la finalul acestui an nu este convenit niciun acord cu Londra.

Regatul Unit, care a părăsit oficial Uniunea Europeană în 31 ianuarie 2020, va abandona definitiv piaţa unică şi Uniunea Vamală ale UE la 31 decembrie. În cazul absenţei unui acord pentru a proteja circa 1 miliard de euro anual proveniţi din tarife şi cote, viitoarea relaţie comercială UE-Londra va trebui să fie guvernată doar de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Poliția a sesizat Procuratura Generală. Șeful IGP: Primăria Chișinău și-ar fi neglijat obligațiile la protestele organizate de Partidul Șor (VIDEO)

Poliția a sesizat Procuratura Generală. Șeful IGP: Primăria Chișinău și-ar fi neglijat obligațiile la protestele organizate de Partidul Șor (VIDEO)

Covoare răsfățate în spuma detergenților ecologici și sub peria utilajului performant. Spălătoria de la Ungheni cu istorie de 12 ani (FOTO/VIDEO)

Covoare răsfățate în spuma detergenților ecologici și sub peria utilajului performant. Spălătoria de la Ungheni cu istorie de 12 ani (FOTO/VIDEO)

 Aeroportul Internațional Chișinău: Armă depistată în bagajul unui cetățean străin

Aeroportul Internațional Chișinău: Armă depistată în bagajul unui cetățean străin

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Gazul metan se scumpește cu cinci lei. Iată prețul afișat de Transautogaz și argumentul companiei
  • 2
    Partidul Șor reia protestele în centrul Chișinăului. Cu muzică, scenă și pancarte, oamenii vin organizat din mai multe raioane (LIVE)
  • 3
    Alertă în România: Avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare. Sute de oameni evacuați din zonă și zeci de unități de tehnică în lucru
  • 4
    Ziua Națională a Vinului: Cum a fost atmosfera din PMAN sâmbătă (FOTO/VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.