„Eu când m-am apucat de acest război eram doar o copilă, în toate casele erau războaie și noi copiii așteptat să iasă mama pe afară, iar noi intram și trăgeam la război. Când am ajuns la vârsta asta, toată greutatea era, ca să tragi din vătale acestea nu e greu, dar iată urzește, nevedește sunt probleme și tocmai acum eu le-am învățat”, spune Valentina Grigoriță.
Pentru a putea împărtăși cunoștințele valoroase adunate de-a lungul anilor, cu sprijinul Uniunii Europene în localitate a fost deschis un Centru de creație. Spațiul a fost dotat cu un război și mobilier necesar.
„În urma proiectului ni s-a făcut reparație la atelier, a fost mobilat, masă de călcat avem, două mașini de cusut, scaune”, mai spune femeia.

„Vrem foarte mult să demonstrăm că în Moldova se poate”
Mariana Pascal
Autor:
Mariana Pascal, după cinci ani de predare a limbii engleze în școlile private din Chişinău, a decis să se întoarcă în localitatea natală, la Cahul, pentru a le oferi copiiilor din zonele rurale posibilitatea de a învăța limba engleză de la profesori certificați internațional.
„Am început, de fapt, singură într-un oficiu de 35 de metri pătrați iar acum aici lucrează cinci profesori de limbă engleză, doi profesori de programare și robotică și un profesor asistent”, spune Mariana.
Cu noi totul e posibil! Astfel, Mariana încearcă să-i convingă pe copii și adulți să calce pragul centrului pe care l-a fondat în 2018.

La Sudul Moldovei, vița-de-vie transmite gustul dragostei și dăruirii lui Nicolae Minciună. În Slobozia Mare, bărbatul profesează una dintre cele mai vechi îndeletniciri din lume - produce vinul care cucerește.

Se ocupă cu producerea vinului de mai mulți ani, dar abia acum un an a decis să apeleze la suportul Grupului de Acțiune Locală „Lunca Prutului de Jos” pentru a-și dezvolta frumoasa afacere. În scurt timp a reușit să cumpere echipamentul modern.
„Am procurat cisterne și un aparat de procesat, un zdrobitor, desciorchinător de struguri. Până a avea aceste cisterne depozitam vinul în simple butoaie, baricuri. Eu am o mică vie, de vreo 15 ari dar planific să plantez 2 hectare de viță-de-vie în locul unde va fi Crama amplasată”, mai adaugă Nicolae.
Campania UE pentru Moldova rurală își propune să reflecte rezultatele și schimbările aduse în zonele rurale cu sprijinul Uniunii Europene. Pentru că una dintre direcțiile principale de asistență ale UE vizează creșterea nivelului de trai a cetățenilor din mediul rural, prin dezvoltarea infrastructurii, agriculturii și ocuparea forței de muncă, transformându-le în zone atractive pentru cetățeni.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.