Persoanele cu pensii mai mici de 4.000 de lei vor beneficia de 1.000 de lei drept sprijin de la stat în anul viitor

Persoanele cu pensii mai mici de 4.000 de lei vor beneficia de 1.000 de lei drept sprijin de la stat în anul viitor
Foto simbol. Sursa:jurnal.md

Beneficiarii de pensii şi alocaţii sociale de stat a căror cuantum lunar nu depăşeşte 4000 de lei vor primi suportului financiar unic în mărime de 1.000 lei în 2021. Amendamentul în acest sens la proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul viitor a fost susținut de Cabinetul de Miniștri la ședința din 14 decembrie. 

„Remarcăm în mod special identificarea posibilității de a aloca acest suport bănesc de data aceasta de o mie de lei. Consider că este un suport binevenit, de care vor beneficia peste 690.000 de persoane”, a spus premierul Ion Chicu.

Pentru acordarea suportului financiar unic în mărime de 1.000 lei, din contul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale vor fi alocate în jur de 696,9 milioane de lei.

Amintim că în amendamentele înregistrate de Platformei DA pentru bugetul de stat, era prevăzută propunerea ca pentru anul 2021 să fie realocate în buget 580 de milioane de lei. Suma era calculată pentru beneficiarii de pensii mai mici de 3.000 de lei. Deputații Platformei DA propuneau ca această categorie de pensionari să primească o indemnizație unică de 900 de lei. Iar data distribuirii era prevăzută în luna ianuarie.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Creșteri de bugete la MAI, SIS, SPPS și ambasade, dar nimic pentru pensionari. Amendamentele Platformei DA pentru bugetul de stat

Creșteri de bugete la MAI, SIS, SPPS și ambasade, dar nimic pentru pensionari. Amendamentele Platformei DA pentru bugetul de stat

Cer mai multă independență pentru primării. Deputații PAS au prezentat mai multe amendamente la politica bugetar-fiscală

Cer mai multă independență pentru primării. Deputații PAS au prezentat mai multe amendamente la politica bugetar-fiscală

Turcia se află pe marginea prăpastiei. Lira riscă să se deprecieze și mai mult

Turcia se află pe marginea prăpastiei. Lira riscă să se deprecieze și mai mult

Advertoriale
Teleport taxi: „Conducem în siguranță, utilizăm mașini sigure și oferim confort pasagerilor”

Teleport taxi: „Conducem în siguranță, utilizăm mașini sigure și oferim confort pasagerilor”

Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)
  • 2
    PAS ia partea CEC-ului, PSRM îi dă dreptate Marinei Tauber. Cum s-au împărțit părerile
  • 3
    Ședința de judecată în care urmează să se decidă dacă Marina Tauber va ieși din cursa electorală se amână pentru mâine. Tauber atacă decizia CEC la Curtea de Apel (UPDATE)
  • 4
    UPDATE: CSP a respins cererea de suspendare a procedurii de evaluare a performanțelor lui Stoianoglo
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.