Anularea Legii miliardului „înseamnă depreciere, pierderea încrederii tuturor străinilor pentru leul moldovenesc și instabilitate” pentru R. Moldova. Asta a dat de înțeles expertul economic și consilierul guvernatorului BNM, Natan Garștea, care mai spune că rata dobânzii de circa 5-6% a creditului ar putea crește odată cu anularea „Legii miliardului”.
„BNM se pomenește cu o gaură enormă în bilanțul său. Aceasta, să zicem delicat, va afecta încrederea tuturor străinilor pentru leul moldovenesc. Nu mă apuc de prorociri despre alte urmări, voi spune doar că asta nu este deloc bine. Ulterior, Guvernul urmează să acopere gaura respectivă, și o va face fix cum era făcut și acum - va emite valori mobiliare de Stat, pe suma pierderilor BNM, care vor fi transmise Băncii Naționale. Doar că ele vor fi emise la dobânzile de piață (acum dobânda e de circa 6%, dar îmi este interesant cât va deveni rata imediat după aprobarea acestei legi)”, a scris expertul pe pagina sa de Facebook.
Natan Garștea afirmă că după ce deputații socialiști și cei din Partidul Șor au votat proiectul de lege care vine să anuleze așa-zisa „Lege a miliardului”, țara noastră „poate să uite de investiții de peste hotare”.
„Până se va realiza aceasta, că tot nu va fi azi-mâine, așa ceva trebuie prevăzut în buget, putem să uităm de investiții normale de peste hotare. Și asta acum, în plină pandemie, urmările căreia abia urmează să fie resimțite.... Uneori în multe discuții această datorie este amestecată cu recuperarea miliardului. Aceste două procese sunt separate, deși evident că recuperarea miliardului ar rezolva problema emisiei celea de bani pentru credite. Formarea datoriei de stat și achitarea ei e un proces tehnic, ce ține de echilibrul monetar și puterea leului. Presiunea ar trebui pusă anume pe procesul de recuperare a miliardului (și pedepsirea vinovaților, dar asta deja nu ține de componenta financiară). Recuperăm banii - închidem și problema cu datoria de stat”, mai susține Garștea.
Mai jos puteți citi care sunt alte „predicții” ale expertului economic după anularea „Legii miliardului”.



AGORA reamintește că, deputații socialiști și ce din Partidul Șor au votat ca un fulger în miez de noapte și cu aplauze proiectul de lege care vine să anuleze așa-zisa „Lege a miliardului”. De aceeași părere însă nu au fost și parlamentarii Platformei DA, PAS și PDM, care au părăsit ședința Parlamentului înainte de a fi votată legea. De menționat că legea abrogată prevede că din bugetul de stat vor fi achitate circa un miliard de lei anual, timp de 25 de ani, pentru a restitui creditul oferit de BNM pentru Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
Pentru anularea „Legii miliardului” au votat 56 de deputați. Proiectul este semnat de Petru Burduja, Bogdan Țîrdea, Vladimir Golovatiuc și Corneliu Furculiță.
În luna august 2016, Guvernul Filip, prin asumare de răspundere, a adoptat pachetul de legi prin care banii dispăruți din sistemul bancar au fost transformați în datorie de stat. Ulterior, legile au fost promulgate de fostul președinte Nicolae Timofti.
Vezi și aceste știri

Sesiune parlamentară încheiată! În grabă și în toiul nopții, deputații din PSRM și platforma Pentru Moldova au pus punct ședințelor

Ca un fulger în miez de noapte: Parlamentul a votat la repezeală mai multe proiecte, printre care și legea bugetului de stat

Maia Sandu, reacție la deciziile Parlamentului: Cei mai mari hoți au ajuns șefi pe banii oamenilor cinstiți

Deputații PAS au pornit la ședința Parlamentului. Litvinenco: „ Nu am văzut așa ceva nici pe timpul lui Plahotniuc când s-a votat Guvernul noaptea”

Cu aplauze: Parlamentul a anulat așa-zisa „Lege a miliardului”
