La Centrul Moldexpo din Chișinău vor fi activate încă 200 de paturi, pentru tratamentul staționar al pacienților cu coronavirus. Autoritățile municipale examinează posibilitatea de a activa suplimentar alte 140 de paturi în cadrul aceleași instituții. Astfel, capacitatea totală de spitalizare la Centrul „COVID - 19" va fi de 340 paturi, inclusiv amenajarea unui spațiu suplimentar pentru triajul pacienților suspecți la coronavirus de 80 de locuri.
Totodată, de la începutul pandemiei, spitalele municipale au fost reorganizate treptat pentru tratarea pacienților bolnavi de coronavirus, fiind activate 1.130 de locuri în cadrul secțiilor de la instituțiile medicale: SCM "Gh. Paladi"; SCM „Sf. Arhanghel Mihail"; SCM „Sfânta Treime"; SCM Spitalul de Ftiziopneumologie, SCM „Boli Contagioase pentru Copii" şi SCMC „Valentin Ignatenco".
Pentru gestionarea situației pandemice la nivelul municipiului Chișinău, din buget au fost alocate 43 de milioane de lei, inclusiv prin distribuirea surselor financiare prevăzute în fondul de rezervă al municipalității și din mijloacele bănești acumulate din donațiile agenților economici și a persoanelor fizice.
Potrivit primarului Ion Ceban, instituțiile medicale și cele de asistență primară din capitală, au beneficiat și de donații sub formă de echipamente de protecție și utilaje medicale. Toate aceste investiții au facilitat gestionarea corectă a situației pandemice pe teritoriul municipiului Chișinău.
Amintim că anterior și șeful adjunct al Direcției sănătate a Primăriei Chișinău Boris Gîlca a spus că 340 de paturi de la Centrul „COVID–19 Chișinău” de la MoldExpo vor fi reprofilate pentru tratamentul pacienților cu COVID-19.
Vezi și aceste știri

La Centrul „Moldexpo" din Chișinău ar putea fi reprofilate peste 300 de paturi pentru tratamentul pacienților cu COVID-19

În spitalele din Chișinău, 959 din 1.042 de paturi pentru pacienți confirmați cu COVID-19 sunt ocupate. 310 pacienți sunt în stare gravă

În Chișinău mai sunt puțin peste o mie de paturi pentru bolnavii de COVID-19. Care e situația îmbolnăvirilor în instituțiile educaționale

Spitalul fără pacienți: La doar 40 de km de Chișinău, peste 200 de paturi noi de spital stau neatinse, în timp ce alte instituții au ajuns neîncăpătoare (VIDEO)

POZA ZILEI. Medicii care lucrează în prima linie la Centrul „COVID-19 Chișinău” de la MoldExpo, nevoiți să-și amenajeze paturi din scaune

În spitalele din Chișinău nu mai sunt paturi libere pentru bolnavii cu COVID-19? Nemerenco: „Nu mai contează vârsta, comorbiditățile, nimic”. Reacția Ministerului Sănătății
Advertoriale

Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)
