Vicepreşedintele american Mike Pence și-a făcut vaccinul anti-COVID în direct. Când se va vaccina Donald Trump (VIDEO)

Vicepreşedintele american Mike Pence și-a făcut vaccinul anti-COVID în direct. Când se va vaccina Donald Trump (VIDEO)
Sursa foto: YouTube

Vicepreşedintele american Mike Pence a fost și-a făcut vineri vaccinul Pfizer-BioNTech în direct la televiziune. Donald Trump se va vaccina atunci când medicii săi vor decide că e necesar, a anunțat Casa Albă.

„Nu am simţit nimic”, a spus Mike Pence, declarându-se „fericit” că a primit „acest vaccin sigur şi eficient”.

„Ne-am adunat aici în această dimineaţă în scopul de a întări încrederea” în acest vaccin, a declarat Mike Pence, care a fost vaccinat alături de soţia sa, Karen, potrivit Agerpres.

„Americanii pot să fie încrezători. Avem unul, poate chiar două în câteva ore, vaccinuri sigure”, a mai spus vicepreşedintele SUA, referindu-se la aprobarea probabilă, în cursul zilei de vineri, a vaccinului Moderna împotriva COVID-19.

Când se va vaccina Donald Trump

Vicepreşedintele american, însărcinat în ultimele luni să coordoneze de la Casa Albă lupta împotriva pandemiei, a fost vaccinat în contextul în care în Europa mai mulţi lideri au fost plasaţi în carantină înainte de Crăciun.

Preşedintele ales Joe Biden urmează să fie vaccinat săptămâna viitoare, tot în direct la televiziune.

Medicul Anthony Fauci, principalul specialist american în boli infecţioase, le-a cerut în această săptămână lui Mike Pence, preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, preşedintelui ales Joe Biden şi vicepreşedintelui ales Kamala Harris să se vaccineze cât mai curând posibil, din motive de securitate.

Casa Albă a anunţat, totuşi, că Donald Trump se va vaccina atunci când medicii săi vor decide că e necesar.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte

Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte

Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor

Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor

Natalia Gavrilița, la întrevedere cu Nicolae Ionel Ciucă. Securitatea din regiune și situația energetică, pe agenda discuțiilor celor doi șefi de guverne

Natalia Gavrilița, la întrevedere cu Nicolae Ionel Ciucă. Securitatea din regiune și situația energetică, pe agenda discuțiilor celor doi șefi de guverne

Advertoriale
NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor  (VIDEO)

NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De mâine, cetățenii vor fi informați despre gradul de vulnerabilitate, spune ministrul Spatari
  • 2
    Ce facem în cazul deconectărilor de la energia electrică? Autoritățile au elaborat un ghid cu recomandări
  • 3
    În R. Moldova sunt posibile deconectări de la energia electrică, pe 29 și 30 noiembrie. Precizările ministrului Andrei Spînu
  • 4
    Compania Horus a venit cu o reacție despre avaria de la Termoelectrica și amenință că-și va retrage inginerii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.