În anul 2019 au fost lichidate aproape de două ori mai multe întreprinderi, decât au fost înființate

În anul 2019 au fost lichidate aproape de două ori mai multe întreprinderi, decât au fost înființate

În anul 2019 numărul întreprinderilor a constituit 49,3 mii de companii, din care 35,7 mii sunt active, ceea ce reprezintă cca 72% din numărul total de întreprinderi raportoare. Totodată, pe parcursul anului 2019 au fost create 5,3 mii întreprinderi, iar numărul celor lichidate a depășit cifra de nouă mii, arată datele Biroului Național de Statistică.

În anul 2019 rata de creare a întreprinderilor noi a constituit în jur de 15%, iar rată de desființare a întreprinderilor a constituit 25,4%.

În același timp, din numărul de întreprinderi noi create în 2018, 47% au rămas active în anul 2019. Concomitent, din numărul de întreprinderi noi create în anul 2017, în anul de referință au rămas active doar 40,5%.

Partea preponderentă a afacerilor active în 2019 își desfășurau activitatea în domeniul comerțului, constituind 15,3 mii întreprinderi sau 42,8% din totalul celor care activau. În industria prelucrătoare au activat 3,6 mii de întreprinderi (10% din total)

Întreprinderile cu forma de proprietate privată o constituiau 32,7 mii unități, peste 91% din totalul afacerilor care îți desfășurau activitatea, cu proprietatea publică – 0,6 mii ( cca 2%), străină – 1,5 mii (4%), iar cu proprietatea întreprinderilor mixte – 0,9 mii (2,4%)

În profil teritorial cele mai multe întreprinderi active erau în municipiul Chișinău – 22, 6 mii (sau 63,3% din numărul total), regiunea de dezvoltare Centru 5,5 mii (15,3%), Nord – 4,6 mii (12,9%), Sud – 1,9 mii (5,4%), și UTA Găgăuzia – 1,1 mii (3,1%).

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.