În optimi, Ianulov a trecut de slovacul Boris Makoev, cu 3-1. Apoi, în sferturi, luptătorul din Găgăuzia a fost învins de viitorul finalist, rusul Dauren Kurugliev, câștigător al Jocurilor Europene de la Minsk în 2019. În recalificări, Piotr a câștigat în fața francezului Akhmed Aibuev, iar în meciul decisiv s-a impus în fața indianului Deepak Punia, vicecampion mondial anul trecut.La 65 kg, Nicolai Grahmez a cedat în finala mică ucraineanului Hor Ohannesian, cu 1-7. Anterior, un alt luptător de stil liber, Gheorghii Rubaev, s-a ales cu medalia de argint în categoria de greutate 92 kg.
Locotenentul Piotr Ianulov activează în calitate de ofițer al Secției pregătire fizică și sport a Inspectoratului General de Carabinieri și are în palmaresul său mai multe victorii obținute pe arena sportivă națională și internațională.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.