Măsuri speciale au fost luate în legătură cu vizita oficială de astăzi a președintelui Consiliului European, Donald Tusk, la Chișinău. Astfel, 30 de carabinieri vor asigura un complex de măsuri, pentru asigurarea ordinii publice și prevenirea faptelor antisociale.
Totodată, 50 de militari înzestrați cu mijloace speciale și armament din dotare, fac parte din grupa operativă, pentru intervenție în caz de blocare a traseelor de deplasare a delegației sau alte situații cu caracter excepțional.
Militarii implicați la asigurarea ordinii de drept sunt instruiți, în vederea însușirii corecte a sarcinilor trasate, periodic sunt organizate ședințe suplimentare pentru executarea impecabilă a misiunilor, sporirii vigilenței, respectării stricte a legislației și măsurilor de siguranță, anunță Ministerul Afacerilor Interne.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, se află în Republica Moldova, în cadrul unei vizite de două zile. Pe parcursul vizitei sale, Tusk va avea consultări cu preşedintele Nicolae Timofti, prim-ministrul Chiril Gaburici şi speakerul Parlamentului Andrian Candu.