La 21 decembrie, Curtea de Apel a menținut decizia Judecătoriei Chișinău din 11 septembrie prin care a fost anulată amenda aplicată de oamenii legii președintelui Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi. Mai devreme, și liderul PL Dorin Chirtoacă a scăpat de amendă. Aceștia nu vor fi obligați să plătească câte 22.500 de lei pentru acțiunile de protest de sub podul de la Telecentru din luna mai, când au întâmpinat lotul de ajutoare medicale din România.
Magistrații de la Curtea de Apel Chișinău s-au întrunit în ședință pe 21 decembrie după ce agentul constatator, Vasile Marcuța a contestat decizia primei instanțe care a anulat amenda aplicată președintelui Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi. Demersul agentului constatator a fost declarat neîntemeiat.
„Este o cauză contravențională, iar din acest considerent, decizia de astăzi este definitivă și nu poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție. Agentul constatator a depus o cerere de apel, ceea ce constituie o eroare de procedură. În acest sens, Curtea de Apel a menținut hotărârea primei instanțe”, a declarat avocatul Vlad Vlaicu.
Mai devreme, Curtea de Apel Chișinău a dat câștig de cauză și liderului PL, Dorin Chirtoacă, în privința aceleiași amenzi.
Amintim că, după ce a fost demarat un proces contravențional, fiind invitat pentru audieri, în luna iunie, liderul Partidului Liberal Dorin Chirtoacă s-a ales cu amendă în valoare de 22.500 de lei. Măsura a fost aplicată și în cazul președintelui Asociației „Unirea ODIP”, Vlad Bilețchi. Totul pentru că în timpul evenimentului de întâmpinare a convoiului cu ajutor umanitar din România, protestatarii s-au adunat în număr mai mare decât cel permis.
Menționăm că la 29 mai oamenii legii au anunțat că a fost demarat un proces contravențional, după ce la 7 mai un grup de reprezentanți ai opoziției au participat la un protest la evenimentul de înmânare a lotului de ajutor umanitar din România. Atunci, oamenii s-au adunat sub podul de la Telecentru, nemulțumiți de locul ales pentru eveniment. Poliția constata că ar fi fost încălcate măsurile impuse de autorități pe timp de epidemie
Vezi și aceste știri

Chirtoacă, vizat într-un proces contravențional după protestul de întâmpinare a convoiului umanitar din România. Liderul PL: „Cadou” de ziua copiilor

După protestul de sub podul de la Telecentru, Chirtoacă este amendat cu 22.500 de lei: „Mergem în judecată”

20 de camioane pline cu produse sanitare au pornit din România spre Chișinău. Orban: Sper să nu fie un gest exploatat politic

Ajutorul umanitar românesc - sub pod, iar autospecialele ruse - pe bulevardul central. Cum au defilat prin fața Primăriei cinci mașini de deszăpezire donate de Moscova (FOTO)

SUA îngheaţă active de peste un miliard de dolari ale oligarhului rus Suleiman Kerimov

Primăria din Ialoveni anunță că în lunile iulie-august călătoriile cu troleibuzul pe teritoriul orașului vor costa 2 lei
Advertoriale

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli
