Fostul șef al CNA, despre „Laundromat”: „Aceste tranzacții au fost și o să fie întotdeauna”

Fostul șef al CNA, despre „Laundromat”: „Aceste tranzacții au fost și o să fie întotdeauna”
Viorel Chetraru

Tranzacțiile internaționale de spălare a banilor prin intermediul sistemului bancar, precum cele investigate în dosarul „Laundromat”, „au fost și o să fie întotdeauna”. Asta a declarat fostul șef al Centrului Național Anticorupție (CNA) Viorel Chetraru, fiind audiat în comisia parlamentară de anchetă de profil. Totuși, ulterior, Chetraru a precizat că aceste tranzacții „nu s-au oprit în lume”, dar în Moldova - da, unde legislația nu mai permite acest lucru.

„Această mișcare a fluxului financiar nu a fost o noutate pentru regiune.  Aceste tranzacții au fost întotdeauna, ele și acum sunt, vă spun cu siguranță, am fost atras în calitate de expert pe proiecte internaționale în regiuni mai nesecurizate. Aceste tranzacții au fost și o să fie întotdeauna. În mare parte, erau implicate țările baltice. Bani din Federația Rusă, Orientul Mijlociu, China tranzitau sistemul bancar al țărilor baltice și aveau destinația Franța, Germania sau SUA. Aveau de câștigat băncile care obțineau comisioane din aceste tranzacții”, a declarat Viorel Chetraru.

Fostul șef al CNA a spus că, anterior, autoritățile au examinat posibilitatea de a atrage beneficii financiare de pe seama acestor tranzacții: 

„Noi la un moment dat examinam situația respectivă prin posibilitatea de a institui anumite mecanisme ca bugetul să poată beneficia de pe seama anumitor tranzacții. Am discutat pe platforma parlamentară, ca BNM și Ministerul Finanțelor să analizeze posibilitatea taxării acestor tranzacții. Discuțiile nu s-au soldat cu nimic. Este și aspectul de imagine a țării, că nu putem transforma țara într-un hub regional de spălare a banilor. Aceștia nu sunt bani proveniți din infracțiuni, ci bani scoși ilegal din Federația Rusă”.

Menționăm că, la finele lunii noiembrie 2020, deputații au creat o comisie de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor care au dus la spălarea banilor murdari în proporții deosebit de mare prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova. Conducerea Procuraturii Generale a acuzat comisia de tentativa „de a manipula și de a isteriza societatea”, utilizând subiectul dosarului „laundromatului rusesc”.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Reacția PG la acuzațiile privind schema de „Laundromat”: Este inadmisibil să asistăm la acuzaţii iresponsabile a unui președinte de comisie care nu are studii juridice

Reacția PG la acuzațiile privind schema de „Laundromat”: Este inadmisibil să asistăm la acuzaţii iresponsabile a unui președinte de comisie care nu are studii juridice

Noi detalii în dosarul Laundromat: Sumele de bani au ajuns în 62 de țări, iar o parte din banii cash au fost extrași pe teritoriul R. Moldova

Noi detalii în dosarul Laundromat: Sumele de bani au ajuns în 62 de țări, iar o parte din banii cash au fost extrași pe teritoriul R. Moldova

Reacția de la Bruxelles, despre scoaterea de sub urmărire penală a judecătorilor implicați în laundromatul rusesc: „Subminează şi mai mult încrederea poporului moldovenesc”

Reacția de la Bruxelles, despre scoaterea de sub urmărire penală a judecătorilor implicați în laundromatul rusesc: „Subminează şi mai mult încrederea poporului moldovenesc”

Reacția ministrului Justiției la decizia CSM de a accepta cererile a cinci magistrați vizați în dosarul „Laundromat”: „Judecătorii lipsiți de integritate vor fi eliminați din sistem”

Reacția ministrului Justiției la decizia CSM de a accepta cererile a cinci magistrați vizați în dosarul „Laundromat”: „Judecătorii lipsiți de integritate vor fi eliminați din sistem”

Cinci judecători, scoși de sub urmărire penală în dosarul „Laundromat”, cer să fie repuși în funcție. Iată cine sunt

Cinci judecători, scoși de sub urmărire penală în dosarul „Laundromat”, cer să fie repuși în funcție. Iată cine sunt

Cinci magistrați vizați în „Spălătoria rusească”, scoși de sub urmărire penală, au fost repuși în funcție. Își vor primi salariile pentru patru ani

Cinci magistrați vizați în „Spălătoria rusească”, scoși de sub urmărire penală, au fost repuși în funcție. Își vor primi salariile pentru patru ani

Advertoriale
Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cu milioanele în aer. Fotbaliștii de la Sheriff nu își pot primi banii câștigați după meciurile din Liga Campionilor
  • 2
    Ministrul desemnat la MAE România: „Moldova a primit o ofertă de la Gazprom de cinci ori mai scumpă decât în contractul de până la luna septembrie”
  • 3
    Președinta Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la ratificarea Convenției de la Istanbul
  • 4
    După ce ieri, Igor Dodon a renunțat la mandat, azi a plecat la Moscova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.