Candu despre raportul KROLL: „Dacă va fi public va fi integral”

Candu despre raportul KROLL: „Dacă va fi public va fi integral”
Foto: Agora.md

Președintele Parlamentului, Andrian Candu a declarat că raportul Kroll încă nu a ajuns pe mâna deputaților. Potrivit acestuia, pentru a-l face public este nevoie de acordul companiei. Totodată raportul are o limitare în ce privește persoanele care pot avea acces. Candu însă precizează că în cazul în care va fi public, raportul va fi publicat integral, informează Agora.

„Dacă va fi public va fi integral, nimeni nu are dreptul să decidă ce părți poate fi făcute public sau nu. Am discutat cu domnul Drăguțanu care e în legătură cu compania Kroll pentru a obține permisiune și condițiile. Eu doresc ca raportul să fie făcut public”, a declarat Andrian Candu.

Potrivit președintelui de Parlament, una din condițiile puse de către compania Kroll este o delegare de responsabilități, ca să nu fie menționate nume direct pentru a nu fi dați în judecată. „Sunt doar chestiuni tehnice. Eu sper foarte mult ca în timpul apropiat să avem o anumită decizie în privina raportului Kroll”.

Cu toate că astăzi în comisia Economie, Buget și Finanțe s-a votat audierea raportului companiei Kroll, deocamdată nimeni din deputați nu are acces la acesta. „Are o anumită limitare ca și acces. La ora actulă nici unul nu are raportul. Urmează să îl am solicitând permisiunea BNM și Kroll și voi vedea care sunt posiilitățile tehnice”, a adăugat președintele de Parlament.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Maia Sandu, despre scandalul în care a fost implicată Avocata Poporului: „Răspunsurile doamnei Moloșag nu au fost convingătoare”

Maia Sandu, despre scandalul în care a fost implicată Avocata Poporului: „Răspunsurile doamnei Moloșag nu au fost convingătoare”

Mai mulți sportivi de performanță, decorați de președinta Maia Sandu și prim-ministra Natalia Gavrilița

Mai mulți sportivi de performanță, decorați de președinta Maia Sandu și prim-ministra Natalia Gavrilița

Discursul de ură, între curaj fictiv, tulburări emoționale și necesitatea de a compensa complexele de inferioritate

Discursul de ură, între curaj fictiv, tulburări emoționale și necesitatea de a compensa complexele de inferioritate

Advertoriale
Teleport taxi: „Conducem în siguranță, utilizăm mașini sigure și oferim confort pasagerilor”

Teleport taxi: „Conducem în siguranță, utilizăm mașini sigure și oferim confort pasagerilor”

Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)
  • 2
    PAS ia partea CEC-ului, PSRM îi dă dreptate Marinei Tauber. Cum s-au împărțit părerile
  • 3
    Ședința de judecată în care urmează să se decidă dacă Marina Tauber va ieși din cursa electorală se amână pentru mâine. Tauber atacă decizia CEC la Curtea de Apel (UPDATE)
  • 4
    UPDATE: CSP a respins cererea de suspendare a procedurii de evaluare a performanțelor lui Stoianoglo
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.