Gîlca: „Nu avem înregistrate cazuri de gripă sezonieră”. Care e explicaţia

Gîlca: „Nu avem înregistrate cazuri de gripă sezonieră”. Care e explicaţia
Foto simbol


În acest sezon, niciun caz de gripă sezonieră nu a fost înregistrat în Chișinău, susține șeful adjunct al Direcției sănătate a Primăriei Chișinău Boris Gîlca. Acesta presupune că „portul obligatoriu de măștii a dus la diminuarea infecției gripale”.

„La moment, spre deosebire de ceilalți ani în Chișinău nu avem înregistrate cazuri de gripă sezonieră. Presupunem că portul obligatoriu de măștii aduce la diminuarea infecției gripale. Pe de altă parte în instituțiile medicale din municipiu sunt disponibile vaccinurile antigripale”, a precizat Gîlca, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău. 

Amintim că, în aceeași perioadă a anului trecut (săptămânile 40-51/2019) au fost înregistrate: 30 de cazuri de gripă sezonieră, 83.195 cazuri infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și 3.350 cazuri infecțiilor respiratorii acute severe (SARI). 

Ponderea cazurilor SARI, din numărul total de internări în instituțiile medicale, indiferent de cauză, a variat între 1,7% – 3,2%.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Alte 100.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în țară. Cine va avea prioritate la vaccinare

Alte 100.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în țară. Cine va avea prioritate la vaccinare

93.000 doze de vaccin antigripal au ajuns în Republica Moldova. Cine va avea prioritate la vaccinare

93.000 doze de vaccin antigripal au ajuns în Republica Moldova. Cine va avea prioritate la vaccinare

COVID-19, gripă de sezon, răceală simplă sau poate alergie? Care sunt criteriile ce fac diferența (CARDURI)

COVID-19, gripă de sezon, răceală simplă sau poate alergie? Care sunt criteriile ce fac diferența (CARDURI)

Advertoriale
Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Judecătoria Chișinău nu a dat curs cererii Nataliei Morari prin care aceasta a solicitat restabilirea în calitate de membră a Media Alternativă
  • 2
    Natalia Morari a dat în judecată TV8: Dorește să fie restabilită în calitate de membră a A.O. Media Alternativă
  • 3
    Fiul fostului procuror general din Rusia, Igor Ceaika laudă decizia lui Dodon de a renunța la mandatul de deputat
  • 4
    Ultimă oră! Dodon a anunțat că renunță la mandatul de deputat: „Nu mă ascund după imunitate”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.