Marea Britanie a detectat o nouă mutație a COVID-19. Se presupune că ar veni din Africa de Sud

Marea Britanie a detectat o nouă mutație a COVID-19. Se presupune că ar veni din Africa de Sud

Marea Britanie a detectat o nouă variantă a coronavirusului SARS CoV-2 la contactele unor persoane care au intrat în țară venind din Africa de Sud, a anunțat ministrul britanic al sănătății, Matt Hancock, informează digi24.ro, citând  Reuters.

Ministerul Sănătății din Africa de Sud anunța săptămâna trecută că a fost descoperită acolo o nouă mutație genetică a virusului, care ar putea fi responsabilă pentru creșterea recentă a numărului de persoane infectate cu COVID-19 în această țară.

„Datorită capacității genomice impresionante a sud-africanilor, am detectat două cazuri de infectare cu altă variantă nouă de coronavirus în Marea Britanie”, a spus Hancock.

„Ambele sunt contacte ale unor cazuri pozitive care au venit din Africa de Sud în ultimele săptămâni,” a precizat el.

Marea Britanie luptă deja să limiteze răspândirea unei tulpini mutante a virusului, care este cu până la 70% mai transmisibilă, iar Hancock a spus că noua variantă provenită din Africa de Sud pare să fi să fie chiar mai contagioasă.

Contacții direcți ai persoanelor infectate cu noua variantă au fost plasați în carantină. De asemenea, toate persoanele care au fost în Africa de Sud în ultimele două săptămâni trebuie să intre în izolare.

Hancock a mai spus că se impun restricții imediate pentru călătoriile din Africa de Sud.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.