Igor Dodon și deputații PSRM nu vor participa la inaugurarea Maiei Sandu: „Cel care pleacă n-are niciun rol, doar stă în sală”

Igor Dodon și deputații PSRM nu vor participa la inaugurarea Maiei Sandu: „Cel care pleacă n-are niciun rol, doar stă în sală”

Președintele în exercițiu, Igor Dodon, nu va participa la ședința de inaugurare a succesoarei sale Maia Sandu. La fel vor proceda și colegii săi, deputații din PSRM. Dodon afirmă că o va aștepta pe Maia Sandu la Președinție, cu flori și felicitări.

Decizia a fost luată la ședința fracțiunii parlamentare PSRM, din 22 decembrie. Astfel, socialiștii au hotărât că nu vor merge la eveniment, la fel ca și Igor Dodon.

În schimb, ședința solemnă va fi deschisă de speakerul Zinaida Greceanîi. „Președinta Parlamentului, care este membră a fracțiunii PSRM, evident va participa pentru că este obligată conform legii, cu toate că poate să nu participe și să fie în loc un vice. 

Eu personal nu voi participa la ședința de inaugurare a președintelui nou ales, pentru că este o procedură protocolară, unde președintele care pleacă n-are niciun rol, doar stă în sală, la fel ca restul 200 de persoane”, a spus Igor Dodon.

În schimb, în cea de-a doua parte a evenimentului, care se desfășoară la Președinție, Dodon va participa.

„O să o aștept în Palatul prezidențial, cu un buchet de flori, o să o felicit, o să-i urez succes”, a spus președintele în exercițiu. Mai mult, Dodon afirmă că, s-a consultat cu foștii președinți ai țării în timpul mandatului și că e gata la rândul lui să discute cu Maia Sandu dacă va dori.

Întrebat de moderatoarea emisiunii dacă există probabilitatea ca Maia Sandu să refuze să-i strângă mâna, Dodon a răspuns:  Dacă nivelul de maturitate politică și cultură politică va îndrepta noul președinte să nu dea mâna cu oamenii, pote motivând COVD, ține de cultura ei”.

Menționăm că, pe 24 decembrie, în sala Palatului Republicii urmează să fie dat startul mandatului de președinte al Maiei Sandu. Președintele ales a menționat că pe fundalul pandemiei, evenimentul va fi mai modest așa cum numărul invitaților va fi redus. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Igor Dodon alege culorile florilor pentru înaugurarea Maiei Sandu: „Poate o să fie la anul o coaliție „Galben - Roșie” și le punem împreună” (VIDEO)

Igor Dodon alege culorile florilor pentru înaugurarea Maiei Sandu: „Poate o să fie la anul o coaliție „Galben - Roșie” și le punem împreună” (VIDEO)

Traficul pe mai multe străzi din centrul capitalei, restricționat în ziua investirii Maiei Sandu

Traficul pe mai multe străzi din centrul capitalei, restricționat în ziua investirii Maiei Sandu

Ion Chicu va anunța dacă asigură interimatul la Guvern după discuții cu Maia Sandu: „Trebuie să ne întâlnim mâine, să văd viziunile sale”

Ion Chicu va anunța dacă asigură interimatul la Guvern după discuții cu Maia Sandu: „Trebuie să ne întâlnim mâine, să văd viziunile sale”

Advertoriale
Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

„Ne bucurăm în ciuda lor”  – campania care unește lumile Carla's Dreams și Animaliens Wines

„Ne bucurăm în ciuda lor” – campania care unește lumile Carla's Dreams și Animaliens Wines

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari
  • 2
    O deputată i-a transmis președintelui Parlamentului 200 de lei din partea manifestanților ca să iasă la protest. Grosu: Lipsă de inteligență emoțională (FOCUS)
  • 3
    Escaladare pe arena internațională. Rusia anexează patru regiuni ucrainene, iar Zelenski convoacă Consiliul de Securitate (VIDEO)
  • 4
    De la predicile lui Isus Hristos, până la bombardamente atomice. Declarațiile aberante ale lui Putin
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.