Turcia cere teste negative la COVID-19 pentru pasagerii care vor să intre pe teritoriul său

Turcia cere teste negative la COVID-19 pentru pasagerii care vor să intre pe teritoriul său
Foto simbol

Ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a anunţat vineri că începând de luni toţi pasagerii care intră în Turcia vor trebui să facă dovada unui test negativ pentru coronavirus realizat cu cel mult 72 de ore înainte de venirea lor, relatează Agerpres.

Pasagerii care nu vor putea să ofere un rezultat negativ la un test PCR rapid nu vor primi permisiunea să se urce în avioanele cu destinaţia Turcia, a spus ministrul Sănătăţii.

Fahrettin Koca a mai precizat că pasagerii care vin din Marea Britanie, Africa şi Danemarca vor fi puşi în carantină la sosire, ca măsură suplimentară la rezultatul negativ la un test PCR la momentul plecării din ţara lor.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Sărbătorile de iarnă se apropie și tot mai multe țări tind să aplice restricții mai dure pe fundalul pandemiei. Cum procedează Germania, Cehia, Turcia

Sărbătorile de iarnă se apropie și tot mai multe țări tind să aplice restricții mai dure pe fundalul pandemiei. Cum procedează Germania, Cehia, Turcia

Turcia ar fi refuzat să mai cumpere vaccinul rusesc împotriva COVID-19

Turcia ar fi refuzat să mai cumpere vaccinul rusesc împotriva COVID-19

Noi restricții în Turcia: Plimbările în weekend și pe timp de noapte, interzise

Noi restricții în Turcia: Plimbările în weekend și pe timp de noapte, interzise

Advertoriale
Primul Forum pentru Responsabilizare Socială în Sănătate: Cum să fii tratat mai bine în instituțiile medicale?

Primul Forum pentru Responsabilizare Socială în Sănătate: Cum să fii tratat mai bine în instituțiile medicale?

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Grav accident pe traseul Chișinău-Leușeni: Două persoane au decedat
  • 2
    Poliția a sesizat Procuratura Generală. Șeful IGP: Primăria Chișinău și-ar fi neglijat obligațiile la protestele organizate de Partidul Șor (VIDEO)
  • 3
    Lumea-n palmă | Anexări pe fundal de înfrângeri, șanse mari pentru un „6 ianuarie” la sud și un posibil sabotaj în Marea Baltică (CARDURI)
  • 4
    Jumătate din bărbații mobilizați într-o regiune din Rusia au fost trimiși acasă, iar comisarul-șef, dat afară
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.