Fostul Ambasador al Republicii Moldova în Rusia, Andrei Neguța, a fost reținut în dosarul contrabandei cu anabolizante. Procurorii au cerut arest pentru 72 de ore.
Fostul Ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă s-a prezentat, pe 28 decembrie, împreună cu avocații săi, în fața procurorilor PCCOCS unde a fost audiat și recunoscut în calitate de bănuit de complicitate la contrabandă cu anabolizante.
În cadrul audierii, acesta a făcut declarații, negând că ar fi avut vreo implicare în cele imputate de procurori. Totuși, procurorii au decis să-l rețină preventiv pentru 72 de ore.
În continuare, PCCOCS urmează să verifice depozițiile date de către bănuit în raport cu probatoriul acumulat pe dosar, iar în funcție de circumstanțele ce urmează a fi stabilite, procurorii vor decide asupra necesității punerii fostului ambasador sub învinuire cu solicitarea aplicării arestului.
Amintim că pe acest dosar, anterior, a fost arestat șoferul microbuzului cu numere diplomatice, reținut la începutul lunii decembrie la postul vamal Palanca cu mai multe cutii cu anabolizante, precum și o altă persoană învinuită că ar fi avut tangență cu acest caz.
Substanțele au fost depistate în autoturism pe 5 decembrie 2020, de către Serviciul Vamal și Serviciul de Informații și Securitate, iar potrivit estimărilor, evaluarea lotului se cifrează la peste 8 milioane de lei.
Vezi și aceste știri

„O fetiță de șapte ani zăcea cu o gaură în piept, prin care se vedea cum îi bate inima”. Povestea unui medic din Mariupol, despre 22 de zile de război

Prima reacție a Maiei Sandu, după reținerea lui Dodon: „Sper că procuratura nu face jocuri politice”
