„Acest Parlament s-a compromis. Cea mai simplă, onestă, cale pe care ar putea-o folosi deputații, cei care își doresc alegeri anticipate să nu fie adoptată nicio hotărâre, iar termenul să fie 17 martie. Am mai auzit și de opțiunea auto-dizolvării, care poate fi discutată, vom urmări cum evoluează discuții și vom cere și părerea CC. Indiferent de opțiunile puse în mișcare, reiterăm că țara are nevoie de alt Parlament. Îndemnăm toate fracțiunile parlamentare să se ghideze și să se comporte ca oameni de stat. Orice zi de întârziere în procesul de declanșare a alegerilor anticipate este în detrimentul oamenilor”, a spus Grosu.
Deputatul a ținut să sublinieze că demisia Guvernului Chicu ar fi dus țara într-un haos și mai mare.
„Am constat că Guvernul a fugit de responsabilitate, nu că ar fi fost o situație tare bună, dar au avut grijă să dezerteze și să aplice tactica pământului pârjolit. În domeniul Sănătății, care este o prioritate, înainte de a-și da demisia - au demis toți secretarii de stat. Au creat condiții și mai proaste pentru remedierea situației pandemice. Aceeași viteză au avut PSRM-Șor când au împărțit bani publici și au adoptat legi în detrimentul cetățenilor. Am reiterat poziția fracțiunii PAS. Optăm pentru alegeri anticipate, țara are nevoie și oamenii cer un alt Parlamentr”, a mai subliniat Grosu.
Precizăm că președinta Maia Sandu a început, luni, consultările cu fracțiunile parlamenatre. Primii în agenda întâlnirilor au fost incluși deputații Partidului Socialiştilor din Republica Moldova.
Discuțiile dintre șefa statului și parlamentari au loc la Palatul prezidențial. Pentru fiecare formațiune politică în agenda de discuții este prevăzut timp de circa o oră. După dialogul cu socialiștii, Maia Sandu s-a întâlnit cu deputații din fracțiunea PAS.
La ora 14:00, la Președinție este așteptată fracțiunea Platforma DA. Ora 15:00 este prevăzută pentru dialog cu fracțiunea Partidului Democrat din Moldova.
Începând cu ora 16:00 președinta Maia Sandu va desfășura consultări cu deputații Partidului Şor. La fel, la 16:30 sunt așteptați cei din Grupul Parlamentar Pro Moldova.
În finalul discuțiilor, președinta Maia Sandu anunță o conferință de presă, începând cu ora 18:00.
Menționăm că la această oră niciuna dintre fracțiunile parlamentare nu au anunțat vreun refuz de a participa la consultările inițiate de șefa statului.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.