Cinci idei de bază desprinse din discursul Maiei Sandu și al lui Klaus Iohannis

Cinci idei de bază desprinse din discursul Maiei Sandu și al lui Klaus Iohannis

Dezghețarea relațiilor frățești dintre România și Republica Moldova, ieșirea din izolare internațională și parteneriat necondiționat. Sunt doar câteva dintre ideile care au stat la baza discursului președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, ținut în cadrul vizitei președintelui României, Klaus Iohannis. 

„De azi Republica Moldova și România reintră într-o interacțiunea firească, frățească și deschisă. Pășim într-o nouă etapă a ieșirii din izolare internațională și de conexiune la spațiul european. O etapă de relansare a parteneriatului nostru strategic pentru integrarea europeană. Pornim o nouă etapă în cooperarea bilaterală, o prietenie la nivel înalt care va aduce beneficii cetățenilor ambelor state și va contribui la construirea unui viitor mai bun.Moldova și România au o limbă comună, o istorie comună și o istorie comună. Îmi doresc să avem și proiecte de viitor comune, să consolidăm și să dezvoltăm legătirile dintre țările noastre și să le consolidăm prin investiții, printr-o infrastrucutură care să ancoreze Moldova și mai sus în spațiul european”, a declarat Maia Sandu.

Și liderul de la Cotroceni a punctat câteva aspecte cu privire la relațiile dintre cele două țări. Klaus Iohannis a vorbit despre partenariat sincer precum și despre asistența acordată de România pentru Republica Moldova:

„Vreau să subliniez cât de importantă este victoria de la alegerile prezidențiale din 15 noiembrie, este o victorie istorică. Acest vot clar în favoarea reformelor reprezintă un semnal clar în ce direcție vrea Republica Moldova să se îndrepte. Sper să fie înțeles clar acest semnal.Un stat de drept consolidat, o justiție independentă, lupta împotriva corupției sunt elementele de bază. Fără ele Moldova nu va putea avea o dezvoltare armonioasă și durabilă. Doresc să subliniez în mod special că România este și va rămâne prietenul sincer și principalul partener al cetățenilor Republicii Moldova. Prezența mea astăzi aici și asistența oferită dovedesc acest lucru. Suntem alături de președintele Maia Sandu și suntem pregătiți să oferim întreaga asistență de care este nevoie”.

AGORA precizează că președintele României, Klaus Iohannis se află într-o vizită oficială în țara noastră. Liderul de la Cotroceni a mai declarat că România va acorda Republicii Moldova până la 200.000 de doze de vaccin anti-COVID-19.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.