Casa Albă a refuzat să comenteze acest subiect.
„Nu comentăm conversaţiile private”, a declarat adjunctul purtătorului de cuvânt al administraţiei americane, Judd Deere.
Donald Trump şi-a întrebat consilierii şi apropiaţii asupra procedurii de schimbare a numelui unui aeroport după ce vicepreşedintele filialei Partidului Republican din statul Florida, Christian Ziegler, a sugerat ca aeroportul Palm Beach din Florida să fie rebotezat „Trump International Airport”.
Conform unor surse citate de publicaţia Daily Beast, Trump s-a interesat încă din 2018 asupra posibilităţii ca un aeroport să îi poarte, în cinstea sa, numele.
Acum, pe final de mandat, această idee pare să prindă tot mai mult contur, în condiţiile în care Donald Trump se gândeşte deja la moştenirea politică pe care o lasă în urma sa, scrie digi24.
Ziegler a sugerat aeroportul Palm Beach unde Trump a aterizat de mai multe ori cu US Air Force One în cei patru ani de mandat prezidenţial, în condiţiile în care preşedintele american, mare fan al golfului, şi-a petrecut aici multe dintre sejururile şi vacanţele sale.
De asemenea, alţi membri ai familiei Trump, inclusiv fiica sa, Ivanka, îşi propun să se mute în Florida, conform presei americane.
Rebotezarea aeroporturilor americane după numele unor preşedinţi americani nu este o practică nouă în SUA. Există deja Ronald Reagan Washington National Airport din Virgina sau deja celebrul aeroport John F. Kennedy din New York.
De asemenea, aeroportul din Little Rock a fost recent redenumit Aeroportul Naţional Bill şi Hillary Clinton.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.