Provocarea omenirii în 2020: În urmă cu exact un an, lumea auzea pentru prima dată de COVID. Cum a evoluat boala în 12 luni (VIDEO)

Provocarea omenirii în 2020: În urmă cu exact un an, lumea auzea pentru prima dată de COVID. Cum a evoluat boala în 12 luni (VIDEO)

Se împlineşte un an de când lumea afla despre o boală nouă, apărută în China, o boală a cărei cauză specialiştii nu o ştiau, dar care s-a dovedit a fi provocarea omenirii în 2020. În urmă cu exact un an, la 31 decembrie 2019, China recunoștea oficial existența unei noi boli, provocate de un coronavirus.

Primele cazuri fuseseră raportate încă de la sfârșitul lunii noiembrie, iar locul de pornire a maladiei care s-a transformat în pandemie este considerat a fi piața de pește din orașul Wuhan. De atunci și până acum, SARS-CoV-2 a infectat peste 83 de milioane de oameni, în întreaga lume, și a provocat moartea a aproape două milioane de persoane.

În Republica Moldova, până la data de 30 decembrie 2020, au fost înregistrate 143.841 de îmbolnăviri, dintre acestea - 129.539 de persoane au fost tratate de COVID-19. Totodată, aproape 3.000 de persoane au pierdut lupta cu virusul. 

Anul 2020 a fost marcat de COVID-19, dar nici 2021 nu se anunță diferit. Digi24.ro a realizat o retrospectivă despre cum a evoluat pandemia de COVID-19, de la apariţia primului caz şi până azi.

În ianuarie, Organizația Mondială a Sănătății anunță că boala este provocată de un nou tip de coronavirus. În China este raportat primul deces. Deși țara intră în carantină, în scurt timp Statele Unite, Thailanda, Japonia și Emiratele Arabe raportează primele îmbolnăviri. Apar primele cazuri și în Europa: 3 francezi care vizitaseră regiunea Wuhan se întorc acasă infectați.

La începutul lui februarie apar kiturile de testare PCR. Epidemia părea relativ controlabilă, 99% dintre cazuri erau în China, în lume apăruseră doar 176 de îmbolnăviri. Boala primește un nume: COVID-19, iar Organizația Mondială a Sănătății vorbește despre posibili pacienți asimptomatici, deci risc ridicat ca virusul să circule fără ca măcar să știm. Experții avertizează că lumea nu este pregătită să blocheze coronavirusul în China.

Tedros Ghebreyesus, directorul OMS: „COVID-19 poate fi caracterizat ca o pademie”.  Anunțul răspândirii SARS-COV-2 la nivel mondial venea la începutul lunii martie. Organizația Mondială a Sănătății solicită țărilor să ia măsuri urgente: testare, diagnosticare și izolarea bolnavilor. Curând, însă, Europa devine epicentrul pandemiei, cu mai multe cazuri și decese decât în restul lumii, exceptând China.

În Republica Moldova, primul caz de COVID-19 este înregistrat la 7 martie 2020. O femeie de 48 de ani, care venea acasă din Italia, a fost luată în stare gravă de la Aeroportul Internațional Chișinău. 11 zile mai târziu, la 18 martie este înregistrat primul caz de deces. O pacientă de 61 de ani, infectată cu COVID-19, a murit după patru zile de la internarea în spital.

La 17 martie, Republica Moldova intră în stare de urgență. 

Luna aprilie aduce cifre sumbre: peste 1 milion de îmbolnviri în lume. Experții recomandă purtarea măștii în comunitate, iar 130 de cercetători se angajează să lucreze pentru urgentarea găsirii unui vaccin.

În mai, omenirea face cunoștință cu noile măsuri de protecție valabile pentru întrunirile publice, la școală sau la locul de muncă. Veștile rele nu se opresc, specialiștii anunță o complicație a bolii la copii, adică la pacienții care până atunci păreau mai puțin vulnerabili în fața noului coronavirus.

În iunie, când părea că măcar știm cum se tratează COVID-19, unul dintre tratamente este oprit de la administrare. Se dovedește că nu reduce mortalitatea.

Luna iulie, odată cu înmulțirea cazurilor de îmbolnăvire, transformă pandemia în urgență de sănătate publică la nivel mondial.

Mijlocul verii aduce noi recomandări pentru purtarea măștii de protecție, inclusiv de către copii.

Tot ce trebuie să știi despre masca de protecție: La ce atragi atenția când o procuri și care dintre ele oferă mai multă siguranță (CARDURI)

În septembrie apar testele rapide, iar Organizația Mondială a Sănătății recomandă folosirea lor în zone în care transmiterea virusului este extinsă.

COVID-19, gripă de sezon, răceală simplă sau poate alergie? Care sunt criteriile ce fac diferența (CARDURI)

Nesperat de repede, în noiembrie, apar primele discuții concrete despre vaccinul anti COVID.

O lună mai târziu, mai multe companii farmaceutice anunță că au produs serul de imunizare și că vaccinul are o eficacitate de aproximativ 95%.

În decembrie, toate anunțurile devin realitate. Agenția Europeană a Medicamentului aprobă primul vaccin, cel produs de Pfizer și BioNTech. Primele doze ajung în România și începe imunizarea cadrelor medicale.

La 29 decembrie, în cadrul unei vizite oficiale la Chișinău, președintele României, Klaus Iohannis, anunță că România va dona Republicii Moldova 200.000 de doze de vaccin

15 întrebări și răspunsuri despre vaccinul anti-COVID-19. Află tot ce e bine să știi despre acest antidot (CARDURI)

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Maia Sandu, despre vaccinul împotriva COVID-19: „Am fi putut avea vaccin în țară dacă Ministerul era pregătit”

Maia Sandu, despre vaccinul împotriva COVID-19: „Am fi putut avea vaccin în țară dacă Ministerul era pregătit”

Primele cazuri de contaminare cu noua tulpină de coronavirus, confirmate și în Portugalia

Primele cazuri de contaminare cu noua tulpină de coronavirus, confirmate și în Portugalia

Germania înregistrează record de decese provocate de COVID-19: Peste 1.200 de victime, într-o singură zi

Germania înregistrează record de decese provocate de COVID-19: Peste 1.200 de victime, într-o singură zi

Advertoriale
Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 2
    Gavrilița: La ședința Comisiei Situații Excepționale se va solicita instituirea stării de urgență în țară (LIVE)
  • 3
    Cristina Guțu, ruda Nataliei Morari și cofondatoarea TV8, îi ia apărarea jurnalistei: „Deciziile din viața ei personală rămân deciziile ei”
  • 4
    Dosarul „Kuliok” revine pe masa procurorilor. Iurie Reniță: „Îmi declar disponibilitatea să prezint documentele pentru examinarea echidistantă a dosarului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.