Deputații din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate au depus o sesizare la Curtea Constituțională în care solicită ca magistrații să se expună pe marginea posibilității autodizolvării Parlamentului. Potrivit autorilor, Constituția nu interzice o astfel de posibilitate, iar aceasta ar fi cea mai rapidă cale pentru organizarea alegerilor anticipate.
„Sperăm că judecătorii Curții Constituționale vor examina de urgență această sesizare, având în vedere criza în care s-a pomenit Republica Moldova. Pornim de la următoarele premise: - autodizolvarea nu este interzisă de Constituție: - Curtea nu s-a expus până acum privind posibilitatea de autodizolvare printr-o hotărâre adoptată de două treimi din deputați; - majoritatea calificată de două treimi este o garanție a consensului larg vizând chestiunea dizolvării Parlamentului; - în mai multe state Parlamentul se poate autodizolva”, a scris vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi.
Potrivit lui, lipsa unei majorități parlamentare stabile constatate prin imposibilitatea de a forma un Guvern sau a adopta legi se sancționează deja cu dizolvarea Parlamentului și este absolut firesc ca o majoritate calificată de două treimi să poată decide dizolvarea Parlamentului, iar Curtea are toată discreția de a stabili acest lucru prin interpretare jurisdicțională.

Prim-ministrul în demisie Ion Chicu spune că o astfel de procedură nu este prevăzută de Constituție. „Parlamentul nu se poate autodizolva”, a declarat Chicu.
De cealaltă parte, președinta Maia Sandu a declarat că și acest scenariu trebuie luat în calcul.
Menționăm că după anunțul de demisie a Guvernului Chiciu, luni, 28 decembrie, șefa statului a avut consultări cu toate fracțiunile parlamentare. În cadrul discuțiilor s-a constatat că nu există o majoritate parlamentară formalizată și doar fracțiunea Partidului Șor a declarat că este gata să-și asume guvernarea, având identificat și un potențial candidat la funcția de prim-ministru, fără a spune cine este acesta.
Vezi și aceste știri

Atac asupra Kievului! Rachetele au nimerit într-un bloc de locuit. Mai multe persoane încă rămân sub dărâmături

11 ani și șase luni: Calea parcursă de România de la cererea de aderare la UE, la statutul de membru cu drepturi depline

Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
