Revelionul pe Staţia Spaţială Internaţională. Vezi când vor sărbători astronauţii trecerea în noul an

Revelionul pe Staţia Spaţială Internaţională. Vezi când vor sărbători astronauţii trecerea în noul an

De Revelion, astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională vor sărbători oficial trecerea în anul 2021 la ora 2.00, ora României, deoarece staţia spaţială funcţionează după Ora Greenwich (GMT). Cu toate acestea, astronauţii pot sărbători Anul Nou de mai multe ori, în funcţie de ora ţării din care provin.

Ora după care se orientează astronauţii a fost aleasă încă de acum 20 de ani când Staţia Spaţială Internaţională (SSI) a intrat în funcţiune, informează Mediafax.

NASA şi partenerii săi au ales Ora Greenwich, numită după observatorul aflat în apropiere de Londra. Astfel, Staţia Spaţială va trece în 2021 când în România va fi ora două noaptea.

În schimb, anul trecut, astronauții au ales să facă lucrurile diferit: „Cu toţii venim din ţări diferite şi ce şansă mai bună să avem să sărbătorim de mai multe ori? Am sărbătorit prima dată Anul Nou după ora Moscovei, am cântat şi am sărbătorit cum am putut”, a spus unul dintre astronauți.

Conform NASA, în acest moment, la bordul SSI se află şapte astronauţi: patru din SUA, doi din Rusia şi unul din Japonia.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Mesajul președintei Maia Sandu către moldoveni în noaptea dintre ani: „Sunt convinsă că 2021 va fi mai bun. Vom merge împreună uniți și încrezători” (VIDEO)

Mesajul președintei Maia Sandu către moldoveni în noaptea dintre ani: „Sunt convinsă că 2021 va fi mai bun. Vom merge împreună uniți și încrezători” (VIDEO)

Retrospectiva anului 2020:  Între pandemia COVID-19, criza economică și schimbarea la față a puterii în stat

Retrospectiva anului 2020: Între pandemia COVID-19, criza economică și schimbarea la față a puterii în stat

China a raportat primul caz de infectare cu noua tulpină de COVID-19

China a raportat primul caz de infectare cu noua tulpină de COVID-19

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Viceprimarul capitalei Fadei Nagacevschi pleacă din funcție: „Revin în avocatură”
  • 2
    Partidul Șor a organizat un flashmob împotriva lui Spînu: Ei cu milioane, dar noi murim de foame (LIVE)
  • 3
    Cu frica de iarnă și lemnele la dos. Cum se pregătesc să întâmpine frigul doi vârstnici din Hîncești (VIDEO)
  • 4
    Negocierile dintre Ucraina și Putin, imposibile: Volodimir Zelenski a semnat decretul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.