Candu vrea o soluție pentru ca testarea integrității judecătorilor să fie constituțională: Voi discuta cu domnul Tănase

Candu vrea o soluție pentru ca testarea integrității judecătorilor să fie constituțională: Voi discuta cu domnul Tănase
Foto: Agora.md

Președintele Parlamentului se arată nedumerit de recenta decizie a Curții Constituționale privind legea testării integrității profesionale. Andrian Candu a declarat, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, că urmează să discute cu Alexandru Tănase despre acest subiect.

„Foarte multe semne de întrebare mai am şi, din păcate, nu am reuşit să am o discuţie şi cu cei de la Curtea Constituţională încă, dar urmează în timpul cel mai apropiat să am o discuţie şi cu domnul Tănase de ce şi cum s-a ajuns la aceea că testele de integritate şi tot ce înseamnă integritate să nu se aplice judecătorilor, fiindcă toţi suntem egali în faţa legii, nu contează profesia sau ocupaţia”, a declarat Andrian Candu.

Totodată, șeful Legislativului a subliniat că ar putea fi găsită o soluție, astfel încât legea să fie modifictă. „Decizia Curţii Constituţionale este irevocabilă, dar probabil sunt chestiuni tehnice care, poate, undeva, avem o soluţie la nivel de lege să mai facem unele modificări. Şi totuşi, testarea integrităţii şi tot ce înseamnă şi averile care eventual nu sunt probate să fie aplicabile judecătorilor. Căci de altfel punem cruce pe reforma justiţiei cu o astfel de abordare”, a mai adăugat Andrian Candu.

Curtea Constituțională a declarat, la 16 aprilie, neconstituționale mai multe articole din legea cu privire la testarea integrității profesionale a angajaților publici. Sesizarea a fost depusă de un grup de deputați comuniști, care au contestat testarea judecătorilor. Magistrații Curții Constituționale, însă, au extins obiectul sesizării şi au anulat mai multe articole din legea cu privire la testarea integrității profesionale.

La rândul său, directorul adjunct al Centrului Național Anticorupție, Cristina Țărnă, consideră că, în aceste condiții, implementarea Legii privind testarea integrității profesionale a fost blocată.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege

Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege

Criza ruso-occidentală legată de Ucraina, discutată la Moscova de miniștrii Apărării ai Rusiei și Marii Britanii

Criza ruso-occidentală legată de Ucraina, discutată la Moscova de miniștrii Apărării ai Rusiei și Marii Britanii

Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile

Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Votat în lectură finală: Avocații rămân fără imunitate - pot fi reținuți în cazul unor infracțiuni flagrante
  • 2
    EDITORIAL | De ce adresarea președintei m-a lăsat rece
  • 3
    Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare
  • 4
    Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.