Deputatul socialist, Alexandr Nesterovschi riscă să rămână fără mandat, după ce a fost depistat că a deținut timp de mai mulți ani o altă funcție în paralel cu cea de parlamentar. Conform actului de constatare, deputatul a devenit administrator în cadrul unei firme în anul 2013. Iar din 2014, acesta este deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Pe durata celor două mandate de legiuitor, Alexandr Nesterovschi nu a renunțat la calitatea sa de administrator al firmei. În cadrul controlului, s-a constatat că, deputatul și-a continuat exercitarea atribuțiilor de administrator, și-a pus semnătura pe mai multe facturi fiscale și alte documente interne din cadrul firmei, asigurând în acest mod funcționalitatea acesteia.
Totuși, din informațiile acumulate, inspectorul nu a reușit să afle dacă deputatul a fost remunerat pentru activitatea sa de administrator al firmei. Însă, inspectorul a punctat în decizia sa că, nu este relevant speței, lipsa sau prezența unui salariu, pentru a demonstra deținerea unei funcții remunerate. În cazul dat, deputatul nu și-a soluționat starea de incompatibilitate în termenul stabilit de lege, fie prin demisionarea din funcția de deputat sau renunțarea la calitatea de administrator.
Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, inspectorul de integritate va sesiza Parlamentul Republicii Moldova pentru a iniția procedura de încetare a mandatului de deputat. Totodată, socialistul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de deputat timp de trei ani, urmând să fie înscris în Registrul Interdicțiilor al ANI.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
