Conflict de interese! Guvernul a amânat aprobarea listei auditorilor pentru Întreprinderile de Stat, printre care Grant Thornton și Ecofin

Conflict de interese! Guvernul a amânat aprobarea listei auditorilor pentru Întreprinderile de Stat, printre care Grant Thornton și Ecofin
Foto: biztaxpros.com

Guvernul a amânat aprobarea listei celor 38 de companii selectate să facă auditul situațiilor financiare pentru anul 2015 la Întreprinderile de Stat. Printre ele se numără și cea condusă anterior de Ministrul Economiei, Stephane Bride, dar și cea a actualului șef de la Fisc, Ion Prisăcaru.  

De menționat că inițial au fost selectate 39 de companii, una fiind însă exclusă ca urmare a expertizei anticorupție. În proiect nu se menționează numele acestei companii.

În lista celor 38 de companii le găsim pe Ecofin-Audit Service, al cărei director general a fost șeful Serviciului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru. De asemenea, o regăsim aici și pe Grant Thornton Audit, compania care în perioada anilor 2010 - 2013 a făcut audit la șase bănci comerciale din țară. Printre acestea se numără Banca de Economii, Unibank și Banca Socială, care în prezent se află sub regim de administrare specială.

Potrivit Notei Informative, aceste companii urmează să efectueze auditul obligatoriu al situațiilor financiare pentru anul 2015 și să ofere Statului garanție că situațiile financiare anuale auditate sunt întocmite în conformitate cu legislația.

„Unele companii de audit, în conflict de interese cu Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Economiei și Ministerul Finanțelor”. Viorel Chetraru.

În cadrul discuțiilor, șeful Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru a declarat că există suspiciuni în privința existenței anumitor conflicte de interese.  

„În urma sesizării, la 2 aprilie CNI a inițiat procedura de control în vederea conflictului de interese în acest caz”, a declarat Chetraru fără a menționa despre ce companii este vorba.

În context, premierul chiril Gaburici a propus amânarea adoptării proiectului până la elucidarea situației. 

Potrivit legii, auditul obligatoriu al rapoartelor financiare anuale se efectuează la întreprinderile care depăşesc, pentru ultimele două perioade consecutive de gestiune precedente, limitele a două din următoarele criterii:

    - capitalul social - 500,0 mii lei;
    - total venituri - 10000,0 mii lei;
    - numărul mediu scriptic al personalului în perioada de gestiune - 100 de persoane.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate

Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate

Naționala Moldovei, învinsă în meciul cu Coreea de Sud cu scorul 4:0

Naționala Moldovei, învinsă în meciul cu Coreea de Sud cu scorul 4:0

Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare

Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cetățenii pot renunța la compensațiile acordate de Guvern pentru plata facturilor la gazele naturale. Care este procedura
  • 2
    Republica Moldova se numără printre coautorii Rezoluției ONU privind „Negarea Holocaustului”
  • 3
    EXCLUSIV! Uzurpare și samavolnicie. Reprezentanții Tiraspolului care au îngrădit accesul la terenurile din Dubăsari sunt cercetați penal
  • 4
    Franța ridică din restricțiile anti-COVID, după intrarea în vigoare a pașaportului de vaccinare
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.