Lai Xiaomin, fostul președinte al uneiadintre cele mai mari companii chineze de gestionare a creditelor neperformante, a fost condamnat marți la moarte. Decizia a fost dată de o instanță din orașul Tianjin, relatează agenția Bloomberg. Potrivit sursei citate, bărbatul a fost găsit vinovat de bigamie și pentru primirea unor mite în valoare totală de peste 276 de milioane de dolari între anii 2008 și 2018.
În această perioadă Lai Xiaomin a activat și ca membru al autorității chineze de reglementare a sectorului bancar. În motivarea instanței se precizează că Xiaomin n-a avut frica legii și a fost extrem de lacom.
Instanța a mai adăugat că răul social cauzat de acesta a fost uriaș și infracțiunile extrem de serioase fiind nevoie de pedepsirea severă a lor conform legii. Surse din Poliție au anunțat că în urma anchetei s-au găsit peste 200 de milioane de yuani în locuința bărbatului.
Lai Xiaomin, care a recunoscut că a acceptat plăți cash, a fost președintele companiei financiare Huarong Asset Management între 2012 și 2018, când a fost arestat.
Vezi și aceste știri

Carina Țurcan, moldoveanca acuzată de spionaj, a fost condamnată la 15 ani de pușcărie

Un bărbat care a încercat să-și omoare fosta soție și copilul într-un accident, condamnat la 15 ani de pușcărie. A reușit să fugă

Uraganul Harvey îi prelungește viața unui deținut condamnat la moarte

Un pakistanez a fost condamnat la moarte din cauza unei postări pe Facebook

Un tânăr din Arabia Saudită, condamnat la moarte pentru postările pe rețelele de socializare
