O companie americană își cumpără 11 aeronave Boeing pentru a livra comenzile făcute online

O companie americană își cumpără 11 aeronave Boeing pentru a livra comenzile făcute online
poză simbol, sursa: businessinsider.com

Amazon.com Inc a anunţat, marţi, că a achiziţionat 11 avioane Boeing 767-300 de la companiile aeriene Delta Air Lines şi WestJet Airlines, pentru a-şi accelera şi majora capacitatea de livrare. Asta în contextul creşterii comenzilor online, ca urmare a pandemiei de coronavirus, transmit agențiile AP şi Reuters, citate de Agerpres.

Compania americană, care nu a dorit să dea publicităţii valoarea tranzacţiei, a precizat că este pentru prima dată când a cumpărat aeronave pentru reţeaua sa de livrare, după ce în ultimii ani a închiriat aparate pentru aceste operaţiuni.

Cele 11 aeronave, care vor fi transformate pentru a transporta mărfuri, se vor alătura reţelei de transport aerian a Amazon până în 2022, se arată într-un comunicat al celui mai mare retailer online global.

În iunie, Amazon a închiriat 12 avioane Boeing 767-300, transformate pentru a transporta mărfuri de la Air Transport Services Group Inc, astfel încât flota sa depăşeşte 80 de aparate.

„Având aeronavele noastre şi altele închiriate în flota noastră în creştere putem să ne gestionăm mai bine operaţiunile”, a afirmat Sarah Rhoads, vicepreşedinte Amazon Global Air.

În octombrie, gigantul american anunţa că investiţiile sale masive în infrastructura necesară livrării mărfurilor vor continua probabil în următorii ani.

Analiştii apreciază că Amazon îşi poate permite astfel de cheltuieli pentru că este una dintre puţinele companii care nu au fost afectate de criza provocată de pandemie. Oamenii au apelat la serviciile Amazon pentru diverse cumpărături, ceea ce a ajutat compania să înregistreze profituri şi venituri record.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Amazon va folosi roboți ca să livreze colete în doar 30 de minute

Amazon va folosi roboți ca să livreze colete în doar 30 de minute

Amazon va începe livrarea coletelor cu ajutorul dronelor „în câteva luni”

Amazon va începe livrarea coletelor cu ajutorul dronelor „în câteva luni”

Facebook, Amazon și Google au intrat în colimatorul Uniunii Europene

Facebook, Amazon și Google au intrat în colimatorul Uniunii Europene

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova s-a clasat pe locul doi la campionatul Mondial de pescuit sportiv la crap (FOTO)
  • 2
    Cazul Caracal: Gheorghe Dincă, condamnat la 30 de ani de închisoare
  • 3
    Odesa a fost ținta atacurilor inamice. A fost lovită clădirea administrativă din centrul orașului
  • 4
    Membrii principalului partid politic din Rusia solicită să lupte în Ucraina, susține formațiunea
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.