Decizia CESP din Chișinău: Teatrele se redeschid, copiii revin la școală

Decizia CESP din Chișinău: Teatrele se redeschid, copiii revin la școală
poză simbol

Actorii se întorc la muncă, iar elevii revin în bănci după vacanța de iarnă. Este anunțul făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, după ședința municipală a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică.

„Au parvenit în adresa Primăriei mai multe scrisori din partea actorilor care roagă disperați să își reia munca. Membrii comisiei, întruniți în ședință, au analizat situația și au ajuns la concluzia că teatrele pot activa cu păstrarea tuturor măsurilor de sănătate publică și condițiilor de siguranță sanitară în contextul pandemiei COVID-19”, a scris Ion Ceban pe Facebook.

Mai exact, numărul vizitatorilor nu trebuie să depășească jumătate din capacitatea sălii. De asemenea, sunt impuse păstrarea distanței, termometria la intrare, purtarea măștii de protecție, iar spectacolul nu trebuie să dureze două ore. În aceleași condiții pot fi organizate concertele. 

Totodată, pe 11 ianuarie, copiii se întorc la școală după programul de învățare de până la vacanță. 

Vezi și: „Mi-au luat aerul, libertatea și puterea” sau „teatrul ajunge să fie coadă de câine”: Mesajul unei actrițe din R. Moldova de Ziua actorului (VIDEO)

Amintim că, pe 27 noiembrie 2020, Comisia națională extraordinară de sănătate publică a interzis desfășurarea activităților cu prezența spectatorilor în teatre, cinematografe, săli de concerte și în case de cultură.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Teatrul Național „Eugene Ionesco” anunță retragerea sa din sindicate: „Acest sindicat nu ne-a apărat drepturile, mai ales acum în pandemie”

Teatrul Național „Eugene Ionesco” anunță retragerea sa din sindicate: „Acest sindicat nu ne-a apărat drepturile, mai ales acum în pandemie”

„Mi-au luat aerul, libertatea și puterea” sau „teatrul ajunge să fie coadă de câine”: Mesajul unei actrițe din R. Moldova de Ziua actorului (VIDEO)

„Mi-au luat aerul, libertatea și puterea” sau „teatrul ajunge să fie coadă de câine”: Mesajul unei actrițe din R. Moldova de Ziua actorului (VIDEO)

O fostă ministră a Culturii critică decizia CNSP de a suspenda activitatea instituțiilor teatrale și concertistice

O fostă ministră a Culturii critică decizia CNSP de a suspenda activitatea instituțiilor teatrale și concertistice

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ultimatum din partea Gazprom: „Dacă datoria nu va fi plătită, atunci vom sista livrările de gaz”
  • 2
    SIS a solicitat blocarea unui portal de știri ucrainean pentru că ar fi distribuit informații false despre criza gazelor (DOC)
  • 3
    De astăzi, croații pot călători în Statele Unite fără viză
  • 4
    Taxarea electronică – un eșec? Doar 1.88% din numărul total al călătorilor plătesc electronic în troleibuzele din Chișinău
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.