Al doilea vaccin anti-COVID ar putea fi autorizat la nivelul UE, la recomandarea Agenției Europene pentru Medicamente

Al doilea vaccin anti-COVID ar putea fi autorizat la nivelul UE, la recomandarea Agenției Europene pentru Medicamente
poză simbol, sursa: voanews.com


Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) recomandă autorizarea condiționată a vaccinului anti-coronavirus dezvoltat de compania americană Moderna. Decizia a fost luată miercuri, acesta fiind al doilea vaccin recomandat Comisiei Europene spre aprobare.

Potrivit unui comunicat al EMA, comitetul instituției a evaluat temeinic calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului și a recomandat, prin consens, Comisiei Europene emiterea unei autorizații condiționate de introducere pe piață a vaccinului. Acest lucru va asigura cetățenii UE că vaccinul îndeplinește standardele UE și pune în aplicare garanțiile, controalele și obligațiile care stau la baza campaniilor de vaccinare la nivelul UE, se mai spune în comunicat.

„Acest vaccin ne oferă un alt instrument pentru a depăși situația de urgență actuală”, a declarat directorul executiv al EMA, Emer Cooke.

Instituția mai spune că un studiu clinic a arătat că vaccinul Moderna a fost eficient în prevenirea COVID-19. Procesul a implicat în jur de 30.000 de persoane. Jumătate au primit vaccinul, iar jumătate au primit injecții fictive. Eficacitatea a fost calculată la aproximativ 28.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 94 de ani, care nu aveau semne de infecție anterioară. 

Studiul a arătat o reducere cu 94,1% a numărului de cazuri simptomatice de COVID-19 la persoanele care au administrat vaccinul (11 din 14.134 de persoane vaccinate au suportat COVID-19 cu simptome) comparativ cu persoanele care au primit injecții fictive (185 din 14.073 de persoane care au primit injecții fictive au suportat COVID-19 cu simptome). Aceasta înseamnă că vaccinul a demonstrat o eficacitate de 94,1% în studiu.

Studiul a arătat, de asemenea, o eficiență de 90,9% la participanții cu risc de COVID-19 sever, inclusiv în cazul celor cu boli pulmonare cronice, boli de inimă, obezitate, boli hepatice, diabet sau infecție cu HIV. 

Vaccinul Moderna se administrează sub formă de două injecții în braț, la o distanță de 28 de zile. Cele mai frecvente efecte secundare au fost ușoare sau moderate și s-au îmbunătățit în câteva zile după vaccinare: durerea și umflarea la locul injectării, oboseală, frisoane, febră, ganglioni limfatici umflați sau sensibili sub braț, cefalee, dureri musculare și articulare, greață și vărsături. Siguranța și eficacitatea vaccinului vor continua să fie monitorizate pe măsură ce medicamentul este utilizat în întreaga UE, mai spune EMA.

Ce este autorizația condiționată

Comisia Europeană va accelera acum procesul decizional de acordare a unei decizii cu privire la autorizația condiționată de introducere pe piață a vaccinului Moderna, permițând lansarea programelor de vaccinare în întreaga UE.

O autorizație condiționată de introducere pe piață este unul dintre mecanismele de reglementare ale UE pentru facilitarea accesului timpuriu la medicamentele ce îndeplinesc o nevoie medicală nesatisfăcută, inclusiv în situații de urgență, cum ar fi pandemia actuală. Este o autorizație formală a vaccinului, care acoperă toate loturile produse pentru UE și oferă o evaluare solidă pentru a sprijini campaniile de vaccinare.

În condițiile în care vaccinul Moderna este recomandat pentru o autorizație condiționată de introducere pe piață, compania care îl comercializează va continua să ofere rezultate din studiul principal, care este în curs, timp de doi ani. Acest studiu și alte studii suplimentare vor oferi informații despre cât durează protecția, cât de bine vaccinul previne COVID-19, cât de bine protejează persoanele imunodeprimate, copiii și femeile însărcinate și dacă previne cazurile asimptomatice. Compania va efectua, de asemenea, studii pentru a oferi asigurări suplimentare cu privire la calitatea farmaceutică a vaccinului, deoarece producția continuă să fie extinsă.

EMA a autorizat, în decembrie, utilizarea primului vaccinul anti-COVID, dezvoltat de Pfizer şi BioNTech. Vaccinul Moderna a fost deja aprobat în Statele Unite şi Canada.

Uniunea Europeană a comandat 160 de milioane de doze de vaccin Moderna.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
UE amână luarea unei decizii cu privire la aprobarea vaccinului Moderna

UE amână luarea unei decizii cu privire la aprobarea vaccinului Moderna

Agenția pentru medicamente a Statelor Unite a autorizat vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna

Agenția pentru medicamente a Statelor Unite a autorizat vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna

AstraZeneca sau Pfizer-BioNTech? Prin ce diferă cele două vaccinuri anti-coronavirus

AstraZeneca sau Pfizer-BioNTech? Prin ce diferă cele două vaccinuri anti-coronavirus

Advertoriale
Ziua mondială a telecomunicațiilor și a societății informaționale. Ce tehnologii să așteptăm de la Moldcell și de ce astăzi încă nu avem nevoie de 5G (VIDEO)

Ziua mondială a telecomunicațiilor și a societății informaționale. Ce tehnologii să așteptăm de la Moldcell și de ce astăzi încă nu avem nevoie de 5G (VIDEO)

Constantin Caragia: „Vinul este un organism viu, care are propriul său caracter”

Constantin Caragia: „Vinul este un organism viu, care are propriul său caracter”

Cum s-a reușit integrarea culturii de soia cultivate în Moldova în lanțul valoric la nivel local și global. Experiența proiectului „Donau Soya” (VIDEO)

Cum s-a reușit integrarea culturii de soia cultivate în Moldova în lanțul valoric la nivel local și global. Experiența proiectului „Donau Soya” (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Rusanda Alexandru, despre viața la țară și puterea de a merge împotriva valului (VIDEO)
    Oameni ca tine: Rusanda Alexandru, despre viața la țară și puterea de a merge împotriva valului (VIDEO)
  • Oameni ca tine: A vândut o casă din sat pentru a începe o afacere în capitală. Povestea lui Vadim Sirițanu, tânărul care face din cafea teorie și invers (VIDEO)
  • Ana Sîtnic, despre cum să deschizi un restaurant în Chișinău, consecințele pandemiei și ce înseamnă o femeie puternică | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Au rămas numai cu „vrutul”. Candidații la funcția de prim-ministru care nu au mai ajuns șefi de guverne (AUDIO)
  • Nicolae Manolov - XOR, investiții din SUA, IT, venituri de 10.000.000 $ anual | Nota de Plată
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Supă-cremă aromată cu țelină și bacon – sănătate și savoare în farfurie
  • Zdarova Natasha a încins o horă alături de câteva tinere nepaleze pe melodia „Foaie verde...
Cele mai populare
  • 1
    Mișcarea Populară Antimafie îndeamnă partidele pro-europene și unioniste să susțină în mod condiționat Partidul Acțiune și Solidaritate
  • 2
    De unde a luat Gațcan uniforma pentru 9 mai? Armata Națională: Toate uniformele de gală sunt în depozite
  • 3
    Nu au scos nici un cuvânt. 11 deputați nu au vorbit deloc în plenul Legislaturii a X-a
  • 4
    PUN refuză propunerea AUR de a participa împreună la alegerile parlamentare
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.