După ce democrații au câștigat controlul Senatului SUA, dolarul a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, scrie Reuters. Potrivit sursei citate, chiar și așa, piețele valutare nu au fost influențate prea mult de scenele de haos din Washington, unde susținătorii președintelui Donald Trump au luat cu asalt Capitol Hill.
Experții economici sunt de părere că senatul controlat de democrați va influența în mod pozitiv creșterea economică la nivel global dar și evoluția activelor de risc. Totuși, ei atenționează că dolarul ar putea fi influențat negativ, în condițiile în care bugetul SUA și deficitele comerciale vor crește în continuare.
Indicele dolarului a atins cel mai redus nivel din aprilie 2018, la deschiderea piețelor europene, după ce a coborât și pe timpul nopții. La ora 09:01, indicele dolarului era în declin cu 0,1%, la 89,387. Dolarul a scăzut și la cel mai redus nivel din ultimii șase ani față de francul elvețian, la 0,8761 franci pe unitate. Euro a avansat cu 0,2%, la 1,2326 dolari pe unitate, după ce a atins în timpul tranzacțiilor de 1,2346 dolari pe unitate.
Bitcoin a marcat joi un nou record, la 37.400 de dolari, extinzând o creștere de peste 800% de la jumătatea lunii martie.
Vezi și aceste știri

Analiza Reuters: Vezi care va fi evoluția dolarului SUA după alegerea președintelui

„Kroll 1 și 2 a fost o pistă greșită în investigarea miliardului”. Dodon afirmă că statul a cheltuit mii de dolari în zadar

Belarus: Dolarul și euro cresc. Oamenii stau la coadă la schimburile valutare

Cel puțin patru oameni au murit în SUA după ce susținătorii lui Trump au luat cu asalt Capitoliul

Haos în SUA: Protestatarii pro-Trump au intrat cu forța în clădirea Capitoliului (LIVE)

Donald Trump crede că numărul deceselor provocate de COVID-19 în SUA e „exagerat”. Replica lui Anthony Fauci: „Morţile sunt morţi reale”
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
